Sute de persoane controlate și zeci de amenzi în Oravița și pe DN58 B

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au intensificat controalele în județ. Forțele de ordine au desfășurat joi două operațiuni majore vizând atât ordinea publică, cât și disciplina în trafic.

La acțiunile coordonate au participat 43 de polițiști de la structurile de ordine publică și rutieră. Strategia a inclus: o acțiune de tip „Blocada” pe raza orașului Oravița, pentru menținerea ordinii și liniștii publice și o acțiunea de tip „Cascadă” pe DN58 B, pe tronsonul Reșița – Bocșa, axată pe creșterea gradului de siguranță rutieră și monitorizarea traficului intens.

În urma activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 170 de persoane și au fost controlate aproape 200 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 33.000 lei.

Totodată, polițiștii au reținut 9 permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare și au confiscat 0,70 metri cubi de material lemnos.

În cadrul acțiunilor, polițiștii au efectuat 5 testări cu aparatul etilotest și au utilizat mijloace tehnice de monitorizare a traficului și au controlat societăți comerciale, spații de cazare și locații de interes operativ”, precizează Simona Harbuzaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Reprezentantul IPJ dă asigurări faptul că aceste controale „fulger” vor continua, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței cetățenilor.

Karina TINCUL

Știrile zilei