fbpx
20.2 C
Reșița
vineri, 29 martie 24

Mitropolia Banatului sare din nou în ajutorul Spitalului Județean de Urgență Reșița

Există oameni dăruiți să facă bine, asemeni I.P.S. Ioan Mitropolitul Banatului. Dacă e să fiu rău, aș putea spune că cei cărora le lipsește acest dar se fac politicieni; dar nu spun și nu sunt rău. Constat doar o stare de fapt, mai precis o mână de ajutor întinsă de Mitropolia Banatului și nu doar odată ci iar și iar, până când lucrurile vor fi așa cum trebuie.

Constat nu cu surprindere ci cu bucurie că I.P.S Ioan, Mitropolitul Banatului, nu lasă lucrurile făcute pe jumătate. Se știe deja că s-a implicat în achiziția țiglei și a materialului lemnos pentru repararea acoperișului de la Staționarul 2, situat chiar în imediata apropiere a centrului civic al municipiului de pe Bârzava.

Săptămâna trecută s-a interesat dacă există bani pentru jgheaburile de scurgere, nu de alta dar ce acoperiș e acela fără burlane și jgheaburi. Bani însă…ioc, nu de alta dar și Staționarul 3 s-a reparat și va fi inaugurat în curând tot din contribuția locuitorilor județului Caraș-Severin și a firmelor de construcții care au dorit să-și aducă prinosul pentru această unitate sanitară.

Astăzi am avut bucuria să citesc o postare a managerului unității spitalicești din municipiul de pe Bârzava, Alina Stancovici, atât de hulită de unii:

În aleasa și nemărginita sa dăruire, I.P.S. Ioan, Mitropolitul Banatului a fost din nou alături de Spitalul Judetean din Reșița. Marți am primit jgheaburile și cârligele de prindere a acestora pentru acoperișul Stationarului 2, după ce acum câteva zile am primit tigla și lemnul, prin aceeași dăruire.
Azi, I.P.S. Ioan, la doar câteva zile de la exprimarea nevoii, s-a îngrijit cu aceeași promptitudine si deschidere, să primim o cantitate semnificativă de betadină de care spitalul are nevoie și, bineînțeles, fructele pe care ni le trimite mereu.
Neprețuit și binecuvântat este momentul în care I P.S. Ioan a acceptat să se implice în ceea ce privește Spitalul Județean de Urgență din Reșița“ a scris pe pagina sa de socializare managerul Alina Stancovici.
Dan AGACHE

2 COMENTARII

  1. domnul dunca poate parasuta multe din cele necesare preasfintilor de pe muntele athos… sfantul munte athos …cele trebuincioase traiului de zi cu zi calugarilor…romeo dunca si poate i vine ideea de a se retrage acolo.vine vine o vreme cand uitam …cand incepem sa iubim

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei