În săptămâna premergătoare Crăciunului, la Agenția de Dezvoltare Regională Vest s-a desfășurat o conferință de bilanț a anului 2021, dar și a perioadei exercițiului financiar 2014 – 2020.
„A fost un an plin de realizări și provocări pentru ADR Vest. Pe lângă implementarea actualului Program Operațional Regional, care crește în importanță și în valorile care sunt decontate lună de lună, finalul de an a adus aprobarea ordonanței care stabilește definitiv descentralizarea Programului Operațional Regional la nivelul regiunilor de dezvoltare.
Mai mult decât atât, s-a stabilit că agențiile vor fi implicate într-o mare parte a componentelor pe care PNRR le are în implementare, mai precis componentele pe care agenția le-a și derulat în trecut”, a spus Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.
Programul Operațional Regional 2021 – 2027, în care ADR Vest va fi autoritate de management și care va debuta anul viitor, va aloca regiunii Vest 1,1 miliarde euro. El va urmări șapte priorități: o regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice; o regiune cu orașe Smart; o regiune cu orașe prietenoase cu mediul; o regiune cu mobilitate urbană sustenabilă; o regiune accesibilă; o regiune educată și atractivă; o regiune pentru cetățeni.
Exercițiul financiar 2014 – 2020 a adus în județul Caraș-Severin, prin POR, 124 de proiecte, în valoare totală de 240 milioane de euro, din cele 1,12 miliarde alocate zonei de vest a României.
Dan AGACHE