fbpx
17 C
Reșița
vineri, 01 decembrie 23

Morile din Banat, un patrimoniu regăsit

Proiectul morilor din Banat derulat de Asociația „Acasă în Banat” a început în urmă cu 4 ani, la Rudăria (Eftimie Murgu). Pe atunci, membrii asociației aveau un alt proiect în localitate, dar morile le-au trezit interesul, pentru că erau vizitate de mulți turiști.

„Știam că sunt 22 de mori acolo, dar nu vedeam decât o parte dintre ele. Așa că am vrut să vedem unde sunt celelalte. Multe erau în locuri puțin vizitate și am pornit în căutarea lor. Așa am descoperit niște mori foarte valoroase, poate cele mai valoroase, dar puțin vizitate. Apoi ne-am pus întrebarea: Doar în Rudăria mai există mori? Și astfel am început o inventariere a lor”, a povestit președintele asociației, Radu Trifan.

Cu ajutorul Consiliului Județean Caraș-Severin, pe raza județului, reprezentanții asociației au inventariat nu mai puțin de 243 de mori.

„Rudăria este una dintre destinațiile de top din țară, unde fiecare român ar trebui să vină măcar o dată. Chiar dacă alte localități au mai puține mori și nu la fel de spectaculoase, ele pot reprezenta destinații pentru localitățile care au mai puține atracții turistice”, este de  părere Radu Trifan.

Proiectul s-a extins apoi și în județul Timiș, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, prin programul TIMCULTURA 2023 și astfel au fost inventariate nu mai puțin de 410 mori în cele două județe.

Rezultatele proiectului s-au concretizat într-un volum intitulat „Morile Banatului-Patrimoniu mulinologic din județele Timiș și Caraș-Severin”, apărut cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, o expoziție itinerantă și un film documentar.

Toate acestea au fost prezentate recent în comuna Bozovici, eveniment la care au participat atât elevi de gimnaziu, cât și oficialități locale și cetățeni interesați, unii chiar proprietari de mori.

În următoarea perioadă, proiectul va fi prezentat și în străinătate, respectiv Italia, Franța și Elveția, unde membrii asociației se vor întâlni cu reprezentanți ai unor organizații similare și vor avea și o intervenție la un congres de specialitate în Franța.

Daniela TUDOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei