Guvernul României a aprobat în ultima perioadă sute de proiecte pe diferite linii de finanțare: Anghel Saligny, PNRR, Compania Națională de Investiții. La toate acestea se adaugă proiectele nefinalizate încă din PNDL2, precum și cele cu finanțare europeană directă.
E foarte bine că există proiecte menite să îmbunătățească viața locuitorilor din mediul urban ori rural; e și mai bine că sunt asigurate și sumele necesare acestor investiții. Partea proastă este că nu există suficiente firme de construcții care să poată face față acestei avalanșe de lucrări.
Un exemplu concludent este cel cu care se confruntă administrația locală din comuna Coronini, acolo unde o licitație pentru construirea unui cămin cultural nou în localitatea Sfânta Elena a fost scos pentru a doua oară la licitație de către CNI și niciun constructor nu și-a anunțat intenția de a se apuca de lucrare. Edilul Ilie Boboescu explică:
„Sunt lucrări și nu sunt constructori. La Sfânta Elena vrem să ridicăm o clădire nouă, un cămin cultural pentru locuitorii din zonă. Finanțarea lucrărilor este asigurată de Guvernul României prin Compania Națională de investiții. A fost pusă lucrarea pe SEAP și nu s-a prezentat decât o singură firmă care a renunțat, a mai fost pusă încă odată și nu-și anunță nimeni intenția.“
Valoarea lucrării este de 4,1 milioane de lei, sumă fără TVA. Proiectul este unul mai vechi ce a tot fost amânat de cei de la CNI, iar acum nu se găsesc constructori. Ce se poate face în acest caz? Răspunsul îl oferă același primar, Ilie Boboescu:
„Noi am făcut o actualizare de preț dar nu a fost luată în calcul. Motivul îl reprezintă o lege apărută ulterior depunerii acestui proiect ce prevede o cerință a Uniunii Europene: orice construcție nouă trebuie să aibă și o componentă verde. Dacă nu reușim nici de această dată va trebui să refacem proiectul, să introducem panouri solare, pompe de căldură, ceva pe bază de energie verde. Oricum problema rămâne: sunt firme de construcții insuficiente în Caraș-Severin pentru numărul mare de proiecte existente la această oră“, a mai precizat primarul comunei Coronini din Clisura Dunării Ilie Boboescu.
Dan AGACHE