0.7 C
Reșița
marți, 30 noiembrie 21

Municipiul Reșița va avea propria pepinieră! Când vor fi plantați primii puieți?

Municipiul Reșița va avea propria pepinieră unde vor fi plantați arbori și arbuști ce vor fi folosiți ulterior pentru înfrumusețarea orașului. Primarul Ioan Popa anunța încă de anul trecut intenția administrației locale reșițene de înființare a unei pepiniere proprii, intenție care se materializează acum, cu sprijinul Facultății de Horticultură și Silvicultură din Timişoara.

Săptămâna aceasta a fost semnat un acord de parteneriat între Primăria Reșița și Facultatea de Horticultură și Silvicultură din Timișoara, în baza căruia aceasta va oferi consultanță de specialitate pentru înființarea unei pepiniere de plante lemnoase ornamentale, care vor fi folosite pentru amenajările peisagistice din oraș.

Noua pepinieră va fi amenajată pe un teren în suprafață de 25.000 mp, situat în zona Câlnic, pus la dispoziție de Primăria Reșița, iar studenții și profesorii Facultății de Horticultură și Sivicultură vor derula aici programe de practică.

spot_img

Mulțumim doamnei conf. univ. dr. Daniela Posta și conducerii facultății din Timișoara pentru deschidere”, transmite primarul Ioan Popa.

Proiectul va fi gestionat de Direcția de Întreținere a Patrimoniului, compartimentul de spații verzi, din cadrul Primăriei Reșița, cu angajații proprii.

Primii puieți vor fi plantați în martie 2022, urmând ca după doi-trei ani aceștia să poată fi utilizați la înfrumusețarea orașului.

 

Karina TINCUL

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

1 COMENTARIU

  1. „Săptămâna aceasta a fost semnat un acord de parteneriat între Primăria Reșița și Facultatea de Horticultură și Silvicultură din Timișoara …”

    Bravo!
    După război (300€/buc.) mulţi platani se arată!
    Că … tot turcul (reşiţeanul) plăteşte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei