Murala de 10 etaje din Reșița: Italianul Millo pictează „Încrederea” pe un perete imens!

Locuitorii de pe Bulevardul Republicii, la numărul 4, s-au trezit astăzi, 13 octombrie, nu doar cu o dimineață obișnuită de toamnă, ci cu o operă de artă monumentală care le acoperă fațada blocului. Artistul italian Millo, un nume greu pe scena murală mondială – cu lucrări de la New York și Tokyo până la Gaza și Kiev (oamenii zic că e genul de artist care ar picta și pe Luna, dacă ar avea o scară destul de lungă) – a finalizat o pictură de mari dimensiuni, după două săptămâni de muncă asiduă.

Potrivit organizatorilor evenimentului (a cărui titulatură exactă a lucrării pare să fie încă sub semnul întrebării, dar se înclină puternic spre „Încredere”), opera se dorește a fi un simbol al renașterii orașului. Mesajul, evidențiat și de Dorinel Hotnogu, consilier cultural în cadrul Primăriei Reșița și fost viceprimar al municipiului, e clar: „E nevoie de empatie, curaj, colaborare și încredere între membrii comunității.” Ceea ce e un mesaj frumos, deși unii reșițeni s-au întrebat, firește, „De asta aveam noi nevoie?“ – o întrebare la care Hotnogu a răspuns într-o notă filozofică: „Arta naște dezbateri, și e foarte bine să fie așa. Nu putem deveni un cor al aplaudaților.”

Graba strică… plecarea spre Pescara

Evenimentul a avut un final demn de un thriller de aeroport. Millo, artistul de talie internațională, nu a putut rămâne la festivitatea de inaugurare, pentru că era pe picior de plecare.

„În drum spre aeroport,” a explicat un reprezentant al organizatorilor. „Nu a reușit, nu a putut să mai rămână în Reșița din cauză că risca să piardă legătura spre Pescara.”

Așadar, după ce a lăsat în urmă o „Încredere“ de 10 etaje, Millo și-a cerut scuze prin comunicatul de presă și a zburat spre Italia, promițând o revenire în forță anul viitor.
Despre bani și empatie: artiștii români, mai scumpi decât cei de la Tokyo.

Adevărata știre fierbinte a venit, ca de obicei, de la rubrica de bugete.

Lucrarea lui Millo a costat un onorariu de 7.000 de euro. Detaliul picant? Artistul și-a plătit singur asistentul (un spaniol pe nume David) și costurile aferente, estimate la circa 2.000 de euro.

Aici, organizatorii au tras o mică săgeată spre piața locală: „Vreau să vă spun că din România nu am obținut nici o ofertă pentru un perete de 10 etaje sub 12.000 de euro. Artiștii români de multe ori sunt mult mai scumpi decât artiștii internaționali.”

Se pare că artiștii internaționali (precum Paula Delfin, care a venit acum cinci ani pro bono, Mateus Bailon din Brazilia care a pictat pro bono turnul de apă de la Câlnic, sau Ino din Grecia, care a cerut doar 4.000 de euro) sunt mai „empatici și mai sensibili la faptul că eu spun tot timpul că avem puțini bani”, a punctat Hotnogu. Asta sau pur și simplu Reșița a dezvoltat o super-putere de a negocia prețuri de criză.

Cu această nouă adăugire, orașul ajunge la un număr impresionant de 21 de lucrări murale în zonele de mare trafic, alături de nume precum Paula Delfin (Mexic), Mateus Bailon (Brazilia) și Brothers of Light (Israel).

Pentru toți cei care vor să descopere traseul artei urbane, primăria face reclamă și la aplicația ReMural (care vine de la Reșița și Mural), un ghid interactiv care promite să includă în curând și capodopera lui Millo.

Dacă nu vă plac aplicațiile, organizatorii promit tururi ghidate cu bicicleta în săptămânile următoare – ocazie perfectă pentru reșițeni să redescopere orașul și să numere câți pereți mai sunt de termoizolat și, implicit, de pictat anul viitor.

 

Andrei ARDELEAN

1 COMENTARIU

  1. Pictura murală este reprezentativă orașului: reprezentații de circ!
    Corectă viziunea acestui Millo
    Vorba ceea: ”Pe din afară vopsit frumos gardul, înăuntru însă, leopardul”

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei