Un tânăr de 19 ani din Reșița a fost reținut de polițiști după ce ar fi sustras mai multe produse dintr-un supermarket din municipiu. Incidentul s-a petrecut duminică, 12 octombrie 2025, în jurul orei 14:30.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Reșița, aflați în patrulare pe Bulevardul Republicii, au observat în apropierea unui supermarket un tânăr care manifesta un comportament suspect.
„Persoana în cauză a fost interceptată, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, în aceeași zi, ar fi pătruns în incinta magazinului, de unde ar fi sustras mai multe produse, pe care le-ar fi ascuns în buzunarele hainei, părăsind magazinul fără a achita contravaloarea acestora”, se arată în comunicatul IPJ Caraș-Severin.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate. În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptei.
IPJ Caraș-Severin reamintește că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Lorena POENARU



















”au observat în apropierea unui supermarket un tânăr care manifesta un comportament suspect.”
–
Adică tânărul a ieșit din magazin fără straiță sau plasă (comportament suspect), încă mai având câte ceva prin buzunare, nu și bonul de la casa de marcat (obligatoriu de păstrat până la ieșirea din magazin).
Dacă în țara asta până și tinerii au ajuns să fure … viitorul pare sumbru.
Morala: nu păstrați bonuri de casă doar până la ieșirea din magazine (dacă vi le dă casiera)!