Rezistenții nu au mai rezistat, și-au luat jucăriile și au plecat. Cu mașini personale, cu taxi-uri și la valiză. Acte, documente, toată creația lor ministerială de cca doi ani încoace. Nu au plecat cu mână goală. Căci și tovarășii lor de guvernare, în cârdășie cu Iohannis și Ciuma Roșie și-au tras la purtător 50 de miliarde prin acel PNHL- Coroi, zic ei.
USR-iștii s-au retras în plină glorie, exact ca Armata Americană din Afganistan. În glorie. Creștere Economică cea mai tare din lume, monedă puternică, super-nivel de trai, Raiul pe Pământ.
Pe mine mă frapează și chiar mă interesează să știu de ce super-miniștrii USR afirmă, și zic că pot dovedi, că liberalii în frunte cu Cîțu, susținuți și apărați până în pânzele albe de Iohannis, sunt hoții-hoților. Cică, zic ei, ăia dinainte, psd-iștii, au fost pistoale cu apă, niște găinari sadea pe lângă liberali. Ăștia fură cu miliardele…Iar PNDL-Saligny ar fi de fapt PNHL- Coroi, adică Planul Național de Hoție Locală- Coroi după numele celui mai mare hoț din istoria României. Până la Cîțu.


Mă înduioșează situația d-lui Iohannis care, săracul, se vede obligat să tragă scurta după teribilistul Cîțu pe care președintele îl iubește la disperare și căruia trebuie să-i îngăduie orice. Că a mai băut omul cândva, că-i place macul și cânepa, că a fost pe la bulău mai treacă-meargă, nu vorbim despre astea. Dar să-l învinuiești pe premierul Cotroceniului că-i hoț de 50 de miliarde, întrece orice măsură.
Îi îndemn pe cititori să constate că din această căsătorie, destrămată acum, dintre PNL și USR Plus, moșită de UDMR și nășită de Iohannis ne-am ales cu :
– Cea mai mare creștere economică din istoria omenirii;
– Cea mai mare creștere a prețurilor de la CDR încoace;
– Cea mai mare creștere a Nivelului de Trai de la Decebal încoace;
– Cea mai mare creștere a numărului de morți în spitalele patriei;
Și-ar mai fi. Doar creșteri, numai creșteri la toate capitolele!
Mulțumim PNL! Mulțumim USR Plus!
Mereu vom vota cu voi și numai cu voi! Indiferent de ce ni se mai întâmplă! Murim cu voi de gât!
Mihai SPRÎNCEANĂ
Bun, foarte bun ! Excelent!Scurt și la obiect!Merită bătuți cu biciul, spânzurați și dat foc la ticăloși!Este groaznic ce se întîmplă în momentul de față!👍🤟