13.7 C
Reșița
joi, 22 mai 25

Nelu Popa îndrăznește să creadă că luna iunie va găsi fântâna funcțională!

A trecut deja peste un an de zile de când reșițenii au putut admira ultima dată jocul apei din fântâna maestrului Constantin Lucaci. O simplă lucrare de reabilitare a cuvelor fântânii cinetice din centrul Reșiței, lucrare ce ar fi putut fi finalizată în câteva luni, s-a prelungit și tot prelungit până când administrația locală a decis să rezilieze contractul cu constructorul și să taurul de coarne, cum s-ar spune. Adică să facă lucrarea în regie proprie, cu muncitorii de la Direcția de Întreținere a Patrimoniului.

Se lucrează la fântână. În sfârșit, s-a făcut expertiza, pentru că noi am avut un conflict cu cei care lucrau la fântână, nu și-au terminat lucrarea, nu au făcut treabă și am avut nevoie de o expertiză. Expertul a stabilit unde am rămas, ce s-a făcut, ce nu s-a făcut și asta ne-a dat dreptul să intervenim cu oamenii noștri pentru că vrem ca în luna iunie să putem să pornim fântâna. E culmea, am stat un an de zile fără fântâna funcțională. Dani Călin (directorul Direcției de Întreținere a Patrimoniului n.r.) mi-a promis că în iunie vom avea apă în fântână și vom putea să sărbătorim alegerile.

Evident, vom pune și statuia lui Constantin Lucaci în centru, care și ea stă de un an de zile. Dar, din fericire, a fost făcută statuia stând pe bancă, deci Constantin Lucaci se odihnește liniștit pe bancă și așteptă să fie pus în centrul orașului”, a făcut haz de necaz, primarul Ioan Popa.

Deci, în vara acestui an vom putea admira în centul civic al Reșiței, atât fântâna realizată de Constantin Lucaci și devenită de altfel unul din simbolurile orașului, cât și statuia din bronz a maestrului, realizată în urma unui concurs de idei inițiat de Primăria Reșița. Păcat, însă, că nu s-a putut realiza unul din planurile administrației locale, care prevedea ca anul trecut, atunci când s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Constantin Lucaci, atât una din cele mai cunoscute realizări ale maestrului, cât și statuia acestuia, să înfrumusețeze zona centrală a municipiului.

 

Karina TINCUL

12 COMENTARII

  1. ”Nelu Popa îndrăznește să creadă …”

    Ce mai îndrăznește să creadă?
    Din 2016 ”i s-a pus pata” și pe fântâna asta dar și pe altele.
    Dacă ceva mai există și merge trebuie stricat, demolat, ”reabilitat”.
    Că doar nu e pe banii lui ci pe sărăcia altora.
    Nu?

  2. Nu cred până nu văd ,mai am încă fotografia cu termenul de începere și respectiv de finalizare al lucrărilor ,26.05.2022 respectiv 25.05.2023,apoi termenul de finalizare a fost șters de pe panou cu vopsea albă fără explicații, au trecut doi ani din viața noastră fără sa ne bucurăm de ea,primaria asa cum își asumă reușitele de exemplu locul 2 pe țară la atragerea de fonduri europene, ar trebui să-și asume și eșecurile în speță lucrările de la fântână arteziană.

  3. Sunt uimit că mai sunt oameni ce cred minciunile electorale ale primarului. Toate lucrările din oraș au termen de execuție depășit, iar calitatea lor este jalnică. Calea Timișorii e o glumă proastă, râd de noi cei din alte orașe atunci când trec pe acolo! Dar, la câți proști au drept de vot, probabil că primarul va mai câștiga un mandat…

    • Cata dreptate aveti…””prostii cu drept de vot””au cea mai mare densitate pe m² din Romania..si nici nu vor sa se destepte…

    • Oamenii nu merg la vot, de aceea câștigă ei… votează, în general, doar contingentul lor de partid. Ce spune Popa sunt doar glume de 1 aprilie. Atât și nimic mai mult! 🤓

    • Cand optiunile sunt limitate si toate proaste….chiar nu conteaza daca votezi sau nu. Promovati oameni care merita votati si personal ii votez.

  4. NU CUNOSC DETALIILE REABILITARII , FANTANEI, VAD CA A STAGNAT. DACA REUSESTE SPOR LA TREABA . DAR ESTE PRIMARUL CARE VINE DUPA 3 MANDATE POLITICE, IN CARE ORASUL A STAGNAT SI CHIAR A MERS INAPOI !ACUMA EVOLUEAZA F. BINE !!

    • Bea și gura lor o șampanie mai de soi pe spatele fraierilor care au votat timp de 34 de ani cu clasa interlopilor din politica de kkaya factură care costă mult!!Nu mai fiți nemulțumiți, oricum drepturile și libertățile ne-au fost reduse, mâine poimâine intră în casele noastre și ne vor împușca, ne vor da foc etc. Doi ani de experiment,,covid 19,sau 666 au fost începutul a ceea ce va urma. Deșteptați-vă sau ei se vor deștepta!!Proastă nație românimea asta, nu toți dar zău așa, în halul ăsta!!!?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei