Consilierii județeni din Caraș-Severin au aprobat în cea mai recentă ședință a consiliului, cedarea unei părți din DJ 571G ( Bănia- Dalboșeț – Lăpușnicul Mare), către comuna Lăpușnicul Mare, pentru administrarea cu titlu gratuit și temporar (de 10 ani) asupra acestui tronson. Este vorba despre porțiunea dintre km 16+275 și 18+500, tronson care străbate de fapt localitatea cărășană.
După cum se arată în expunerea de motive a hotărârii prin care este cedat acest tronson administrației locale Lăpușnicul Mare, scopul este de reabilitare sau modernizare a drumului.
Modernizarea a peste doi km de drum este însă foarte costisitoare, deci am dorit să aflăm de ce primăria Lăpușnicul Mare și-a luat această sarcină.
„ Nu modernizăm nimic. La ora actuală, drumul nu necesită nici o intervenție, dar dacă nu-l preluam, am fi avut probleme la pista de biciclete pe care o vom realiza, pentru că o să se prindă și din drum în unele zone. Iar o condiție esențială pentru realizarea pistei, este să fim proprietari.” – a explicat primarul comunei, Ion Lala.
Este vorba despre un proiect finanțat prin Agenția Fondului de Mediu (AFM) cu peste 7,4 milioane de lei iar pista pentru biciclete se va întinde de-a lungul comunei, până în satul aparținător, Moceriș, după cum a mai precizat edilul din Lăpușnicul Mare.
Daniela TUDOR




















Este vorba despre un proiect finanțat prin Agenția Fondului de Mediu (AFM) cu peste 7,4 milioane de lei …
–
Adică un marcaj cu vopsea de milioane 🙂
2 km de drum, adică 2000m . Lățime 1,5m. Hai sa punem 2m lățime, sa nu ne zgârcim. Asta înseamnă 4000mp. Asfaltul cel mai scump e 45lei/ mp. Deci 180.000 lei asfaltul. Băi băiatule, dar până la 7,4 milioane… Marcajul, săpătura, pietrișul, manopera, șpaga, șpagornița, parandărătul, dedicațiile, unsul stăpânului, mita… Toate astea costă . Dar nu te mai uiți când știi că de fapt fericirea localnicilor contează. O să se dea țăranii in draci cu bițiclele pacolo. Sa privim totuși partea bună. Putea fi un primar mai ambițios care sa bage tramvai. Acolo sa te ții
Sa faca piste de bicicleta prin latirea carosabilului, prin latirea acostamentului drumului, de o parte si de alta, pe fiecare sens.
Ce fac imbecilii astia e bataie de joc.
Incompetentii trasi in teapa si arsi