Viața… pe banii noștri

Într-o Românie unde dezbaterile politice seamănă mai degrabă cu o telenovelă siropoasă decât cu o ședință de Guvern, asistăm cu sufletul la gură (și portofelul la fel de gol) la un spectacol grandios: circul impozitelor și taxelor. Politicienii noștri, cu o seriozitate demnă de un număr de magie, ne vorbesc despre impozitul progresiv ca despre Sfântul Graal al bunăstării. Ba unii zic că ne va duce direct în paradisul fiscal scandinav, ba alții că ne va arunca într-o gaură neagră bugetară de unde nu ne mai scoate nici FMI-ul cu șapte rânduri de funii.

Marea Iluzie Fiscală

Se aruncă termeni pompoși, se fac promisiuni (evident, fără acoperire), se desenează grafice pe flipchart-uri (ale căror culori sunt mai vii decât realitatea noastră) și, per total, se mimează o preocupare profundă pentru bunăstarea poporului. Audiența, adică noi, poporul, stăm și aplaudăm, că nah, ne-am obișnuit cu teatrul absurdului. Unii mai cred că, odată cu impozitul progresiv, le va crește salariul de la sine, alții se tem că vor rămâne cu mai puțin în buzunar decât cu datoria la bancă. Oricum ar fi, nimeni nu pare să știe exact cum va arăta și, mai ales, cum ne va afecta pe termen lung. E ca și cum am cumpăra un bilet la loterie unde premiul cel mare e o discuție fără sfârșit despre banii noștri.

Sabia lui Damocles și Plafoanele Alimentare

Dar, ca să nu ne plictisim de atâta filosofie fiscală, universul ne oferă o nouă provocare, o nouă dramă. Pe 1 iulie, se ridică plafoanele la alimente de bază și la energie. Aici nu mai e vorba de dezbateri academice sau de proiecții economice fanteziste, ci de o realitate cât se poate de palpabilă: prețurile vor exploda! Inflația, care oricum ne dă fiori reci pe șira spinării (și goluri fierbinți în stomac), se va transforma într-un T-Rex furios, gata să ne mănânce economiile cu tot cu iluziile noastre de stabilitate. Politicienii, în schimb, par să privească situația de la distanță, ca la un film prost, fără să își dea seama că suntem cu toții personaje în el. Avem niște linii roșii clare, se spune. Ei bine, deocamdată, aceste linii par să fie doar niște desene cu creta pe asfalt, pe care prima ploaie (sau prima criză) le va șterge fără urmă.

Rămâne de văzut. Până atunci, să ne pregătim portofelele pentru un nou roller-coaster, să ne facem provizii de umor negru și, cine știe, poate de o pâine în plus. Căci, în România, singura certitudine e că incertitudinea e singura constantă. Și, desigur, că avem mereu ceva de plătit. Poate un impozit pe amuzament? Asta ar fi culmea!

Vlad TUDOR