7.7 C
Reșița
marți, 19 octombrie 21

„Nu ne mai jucăm de-a Salvamontul”! Dunca vrea un serviciu după „litera legii”

Înființarea Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Caraș-Severin a primit ieri undă verde, proiectul de hotărâre fiind aprobat în ședința de Consiliu Județean. Înainte de a fi votat, însă, proiectul propus chiar de către președintele CJ Romeo Dunca, a fost îndelung dezbătut, consilierii din opoziție susținîndu-și extrem de vocal dezacordul față de această decizie.

Discuțiile s-au învârtit în jurul schemei lărgite privind înființarea a noi posturi în cadrul serviciului. Dunca a venit însă cu lămuriri în conferința de presă care a succedat tumultuoasei ședințe.

Directiva a fost să facem Serviciul performant, să nu ne mai jucăm de-a Salvamontul. Cum este posibil ca atâția ani la Herculane, într-o zonă atâta de periculoasă și atâta de sensibilă și atâta de circulată, să existe un singur om angajat care să participe la acțiunile de salvare plecând cu o Dacie, timp în care șeful se plimbă cu o mașină 4×4. Acolo trebuie să aducem încă un salvator cu carte de muncă.

spot_img

Sigur, noi am acoperit cererile către București, de a ne acredita, prin tot felul de artificii și prin tot felul de voluntari veniți prin inimozitatea celor care sunt de meserie, avem un loc fruntaș, mulțumim și îi felicităm, dar lucrurile trebuie făcute așa cum trebuie”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Angajații serviciului vor avea un nou sediu, fiind mutată în locația de pe munte și toată baza materială.

„Fiind o entitate separată din punct de vedere juridic, putem să îi dăm locația de pe Semenic, pentru că până acum era un fel de struțo-cămilă și vom putea să folosim resursele bugetare alocate din anul trecut, pe care noi doar le-am rostogolit pentru că am dorit eu personal să am garanția unei achiziții corecte, nu sunt sume mari, vreo 30-40 de mii de euro, pentru că Salvamontul are nevoie de echipament și sperăm să facem un serviciu după litera legii, funcțional și de care să ne mândrim”, a mai spus președintele administrației județene.

Serviciul Salvamont-Salvaspeo va avea de acum încă doi salvatori, unul pentru zona Muntele Mic, o zonă solicitantă din punct de vedere al evenimentelor și unul pentru zona Băile Herculane.

Conform noii organigrame, Serviciul Salvamont-Salvaspeo Caraș-Severin va avea în total 13 angajați.

 

Lorena POENARU

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

1 COMENTARIU

  1. Romeo Dunga este complet rupt de realitate. Traieste pe o alta planeta. El trebuie dus fortat inapoi in TM, cu interdictie de a mai calca vreodata in CS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei