„O foaie albă, mă enervează. Trebuie să o umplu cu ceva”, spune profesorul universitar Liviu Spătaru

Pe mine o foaie albă mă enervează. Trebuie să o umplu cu ceva”, este afirmația făcută de profesorul universitar Liviu Spătaru, la lansarea celui mai nou volum al său, al treilea dintr-o serie.

Este vorba despre volumul intitulat „Ipostaze, staze, metastaze (III). Exerciții diletante (1984-1989). Alte exerciții (1997-2024)”. Este de fapt un fel de jurnal, care cuprinde gânduri, cugetări, fragmente de povestiri, fiind până la urmă, „un caiet de suflet”.

Și se poate spune „caiet” la propriu, pentru că Liviu Spătaru chiar și-a adus caietele în care și-a notat gândurile trecute mai apoi prin tipar, în carte.

„Jurnalul este un gen din ce în ce mai mult cercetat, deși este ceva intim, și care nu ajunge pe mâna altcuiva, dar în ultima vreme devin din ce în ce mai vizibile, mai publice. Iar prima funcție a unui jurnal este de a împiedica timpul să moară fără urme și de a construi totodată o bancă de date, un rezervor pentru memorie”, a subliniat în alocuțiunea sa, editorul Gheorghe Jurma, sub oblăduirea căruia volumul a văzut lumina tiparului. Tot acesta menționa că „Tripticul” (cele 3 volume de „Ipostaze, staze, metastaze”) oferă o veritabilă panoramă a vieții politice din România, cu iluziile și deziluziile ei.

Liberal convins, autorul își dezvăluie principiile, credințele și prieteniile, dar nu se sfiește să se și delimiteze de acțiuni și personaje pe care le consideră nocive, chiar dacă vin din propria tabără”, a punctat Gheorghe Jurma.

La reuniunea care a avut loc la sfârșit de săptămână au participat scriitori, oameni de cultură din Reșița și din județ și câțiva foști studenți, ceea ce l-a determinat pe Liviu Spătaru să le mulțumească și să mărturisească:

Universitatea rămâne sufletul meu. Acolo m-am simțit cel mai bine și acolo am dat tot ce am putut din punct de vedere intelectual, fără falsități politice sau altele de acest fel”.

Personalitate complexă a municipiului Reșița și a județului Caraș-Severin, Liviu Spătaru, fost prefect al județului, primar și parlamentar, este autorul a peste 20 de cărți de economie-finanțe, de publicistică și romane originale, din 1996 și până acum.

Daniela TUDOR

1 COMENTARIU

  1. Ce nu înțeleg eu este de ce duamna alina stancovici fosta directoare de la spital a stat așa de departe chiar sub tocul ușii. Îmi trec prin cap câteva ipoteze:
    – fie că se temea de cutremur și a vrut să fie la adăpost sub tocul ușii.
    – fie știa bancul cu- „până în fund, la doamna”.
    -fie că deja de la o vârstă nu-l mai inspiră pe dom’ profesor.
    -fie se ghidează după regula – ultima la ieșire , prima la intrare.
    -fie a dorit să fie foarte generoasa și să lase și alte doamne sa stea aproape de domnul scriitor .
    Veselie pe hârtie. Ce vad eu acolo în poză e că s-a stat cu masa goală. Domnu jurma, domnu spătar, păi apă chioară la asemenea eveniment? Ce vremuri…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei