Oțelu Roșu va avea o grădiniță ridicată de la zero. Este amplasată în carierul Libertății și va fi inaugurată peste cel mult două luni.
„Valoarea acestei investiții, obținute printr-un proiect finanțat prin PNDL2, este de aproximativ un milion de lei. Va avea 40 de locuri și în cel mult o lună, două, vom avea recepția finală. Lucrările sunt încheiate și se fac în prezent ultimele retușuri“, a afirmat primarul orașului din Valea Bistrei, Luca Mălăiescu.
„Proiectul acesta prevede și o curte, iar, din bugetul local, vom face și un loc de joacă pentru cei mici. Mai mult decât atât, consilierii locali ai orașului Oțelu Roșu au aprobat un alt proiect care prevede asfaltarea zonei respective. Proiectul mai cuprinde o parcare la Școala Generală nr. 1 și o alta, la Biserica Catolică. Investiția se ridică la un milion de lei, bani de la bugetul local“, a adăugat edilul Luca Mălăiescu.
Dan AGACHE



















A desființat grădinița din Gai, a desființat grădinița vizavi de spital, dar a construit una în centrul orașului, unde mai e încă una.
Realizare ca în filmele cu proști.
Între timp în cartierul Mal curge canalizarea de la case pe marginea drumului, la Oțelu pe strada Ecaterina Teodoroiu refulează continuu canalizarea de câteva luni … dar primăria nu vede așa ceva, nu răspunde la sesizări.
Un oraș de tot r*a*h*a*t*u*l, la propriu, iar imaginea orașului reflectă nivelul conducerii.