Olimpiu Galani este un nume de antreprenor binecunoscut în lumea ce creează estetica frumosului, intrat recent în lumea politică sub sigla REPER, partid înființat de fostul premier al României, Dacian Cioloș.
Olimpiu Galani intră în lupta electorală alături de REPER pentru un loc în Parlamentul României pe listele din Caraș-Severin ale acestei formațiuni politice, vizând un loc în camera superioară a Parlamentului, la Senat, locul de unde are încredere că proiectele sale legislative vor constitui o bază pentru modernizarea atât a României, cât mai cu seamă a județului Caraș-Severin.
Despre prezența pe listele de candidați ale partidului REPER din Caraș-Severin, viitorul senator, Olimpiu Galani, a declarat în exclusivitate pentru Reper24:
„Este o candidatură din scurt, într-un județ care merită să iasă în evidență la nivel național. Există un potențial uriaș turistic aici iar atragerea de fonduri europene în proiecte viabile ar trebui să reprezinte o prioritate, pentru că, așa cum s-a văzut și în cazul PNRR, bani sunt dar ei trebuie să fie direcționați printr-un lobby eficient către dezvoltarea turistică a unor zone minunate ale României, așa cum este județul Caraș-Severin.
Prin ceea ce voi milita în Parlament și în mod special la Senat am să încerc să fac o viață mai bună pentru tineri, să găsesc soluții viabile pentru IMM-uri, să încercăm să oferim un trai de viață decent pentru toți românii. Sper ca prin proiectele mele să fiu la asentimentul cărășenilor, oameni foarte primitori și nu numai al lor. Dumnezeu a făcut ca eu să fiu prezent aici, din perspectiva unui partid REPER care are în vedere dezvoltarea și progresul României.
Este o oportunitate extraordinar de mare pentru mine, de a face pași spre schimbarea atât de mult dorită și sper să îi conving pe alegători că suntem o opțiune serioasă pentru viitorul țării noastre“, a declarat Olimpiu Galani, candidat pentru Senat din partea REPER.
Trebuie spus că Olimpiu Galani este fondatorul companiei Beauty One, lider pe piața businessului de înfrumusețare din România, cu un portofoliu complet de branduri profesionale în continuă expansiune, cu peste 3000 de clienți în portofoliu, un brand ce oferă de peste două decenii utilizatorilor rezultate pe măsura așteptarilor.
Sergiu TABAN
…….24?
Sunt două chestii total diferite. Noi suntem Reper24, iar REPER este abrevierea partidului cu numele complet Reînnoim Proiectul European al României.