După ce în urmă cu o lună de zile scriam negru pe alb faptul că în urma războiului contestațiilor pentru operatorul de salubritate care va opera pe zona 1 – Reșița, câștigătoare a fost desemnată societatea Supercom, iată că o decizie a Curții de Apel Timișoara din data de 20 iunie, a întors la 180 de grade întreaga situație.
Soluția instanței CAT este una cât de poate de clară, indiferent de nuanțele pe care încearcă să ni le transmită prin viu grai directorul ADI Intercom Deșeuri, Daniel Borduz: rezilierea contractului semnat în data de 08.06.2023 între ADI Intercom Deșeuri și Supercom, anularea tuturor actelor subsecvente, refacerea punctajului și reevaluarea ofertei Supercom, ținând cont de neconformitățile semnalate și luate în considerare.
Evident, decidenții ADI Intercom Deșeuri Caraș-Severin, într-o doză de inconștiență, ar putea să ignore decizia definitivă a Curții de Apel Timișoara, doar că aceasta ar conduce, cel mai probabil, la întocmirea unui dosar penal, pentru care răspunderea e de o cu totul altă natură.
Practic, ceea ce a făcut ADI Intercom Deșeuri este un fel de „graba strică treaba“, oferind un câștigător pe tavă, fără a aștepta rezultatul juridic al instanței la calea de atac formulată de societatea Brantner Servicii Ecologice.
Conform procedurii, oferta neconformă duce în mod direct la descalificarea ofertantului, așadar ar rămâne în cursă doar un singur ofertant, cel care nu a întâmpinat probleme în ceea ce privește evaluarea. Rămâne de văzut ce va decide ADI Intercom Deșeuri, având în vedere că deciziile justiției trebuie puse în aplicare întocmai. De asemenea, este cât va mai analiza ADI Intercom Deșeuri Caraș-Severin până la momentul încheierii procedurii, ținând cont și de faptul că din anul 2012 se tot încearcă implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor.
Daniel Borduz, Director ADI Intercom Deșeuri: „Consider că am evaluat corect“
Contactat telefonic, directorul ADI Intercom Deșeuri, Daniel Borduz, afirmă că prin decizia Curții de Apel Timișoara își reintră în rol Comisia de evaluare a proiectelor depuse, fapt care se petrece chiar în aceste zile. „Noi am dat căștigătorii, în urma deciziei CNSC și ne întoarce în procedură. Instanța nu poate da ea un câștigător, ci doar în urma reevaluării neconformităților de către comisie. Fiecare interpretează cum vrea… Noi ne-am apucat de reevaluare și am primit clarificări privind neconformitățile, gen trebuiau speificate în ofertă că mașinile vor fi dotate cu camere de luat vederi, dar ei le aveau așa din fabrică cu camere de luat vederi, deci o absurditate! Sau detaliul legat de lungimea mașinilor care în loc de 14 metri, ar avea 15 metri. Acum eu am cerut să îmi trimită datele tehnice, conform cu comenzile făcute la producătorul acestor autovehicule (Ford). Eu consider că am evaluat corect“, a declarat Daniel Borduz (foro), directorul ADI Intercom Deșeuri Caraș-Severin.

De partea lui Borduz ar sta lu Legea nr.101/2016, unde la Articolul 9 – 4) se arată că, cităm, „Autoritatea contractantă are obligația să încheie contractul cu ofertantul declarat câștigător, ULTERIOR PRONUNȚĂRII UNEI SOLUȚII DE MENTINERE A REZULTATULUI PROCEDURII DE ATRIBUIRE DE CĂTRE CNSC, chiar dacă împotriva respectivei decizii a fost introdusă calea de atac a plângerii și cauza nu a fost solutionata in mod definitiv si, in orice caz, numai dupa expirarea termenului legal de asteptare prevazut la art. 59 alin. (1).
(5) Contractul incheiat cu nerespectarea prevederilor alin. (4) este lovit de nulitate absoluta. Incheierea contractului anterior/ulterior formularii contestatiei nu impiedica solutionarea acesteia de catre Consiliu.
Art. 59. – (1) In sensul art. 58 alin. (6) termenul legal de asteptare pentru incheierea contractului nu poate fi mai mic de:
- a) 11 zile, incepand cu ziua urmatoare trimiterii deciziei de atribuire a contractului catre ofertanții / candidații interesați, prin orice mijloace de comunicare prevăzute de legislatia privind achizitiile publice, legislatia privind achizitiile sectoriale sau legislatia privind concesiunile de lucrari si concesiunile de servicii, in cazul in care valoarea estimata a procedurii de achizitie publica sau de concesiune este egala sau mai mare decat pragurile valorice in raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare catre Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunturilor de participare, potrivit legislatiei privind achizitiile publice, legislatiei privind achizitiile sectoriale sau legislatiei privind concesiunile de lucrari si concesiunile de servicii“, am încheiat citatul.
Mai trebuie spus că decizia Curții de Apel Timișoara este definitivă, neexistând nicio altă cale de atac. Așadar, rămâne de văzut ce va decide conducerea ADI Intercom Deșeuri Caraș-Severin, având în vedere că deciziile justiției trebuie puse în aplicare întocmai.
Sergiu TABAN


















”… doar că aceasta ar conduce, cel mai probabil, la întocmirea unui dosar penal, pentru care răspunderea e de o cu totul altă natură.”
–
Care dosar se va rătăci printre alte dosare și sertare, până la prescripție, având în vedere faptul că orice îndoială profită inculpatului (care a primit dispoziții de ”sus” cu privire la contracte și încheierea lor preferențială, pentru tăiței).