S-a născut la Reşiţa, la jumătatea anilor 70, într-o zi în 16 iunie. De mică a cochetat cu artele, dar maturitatea artistică a venit abia în ultimii ani. A debutat cu volumul de versuri „Ochiul de rezervă”, Editura Banatul Montan, 2005. Jurnalista Alexandra Gorghiu publică în diverse reviste literară din ţară; a obţinut diverse premii. De asemenea, este prezentă în volume colective ca Sala Albastră 2, Drumul către Piatra Scrisă, Caietele Festivalului Internaţional Porţile Poeziei.
Slujitor al condeiului artistic, dar și al celui jurnalistic, Alexandra a trecut prin mai multe redacții, acolo unde și-a lăsat amprenta cu stilul ei inconfundabil. Sufletul ei boem s-a desprins astăzi din trupul măcinat de o boală incurabilă și s-a ridicat la stele.
A lăsat în urmă ei poezia și un oraș mai sărac cu un suflet de poet. În preajma Sărbătorii Floriilor, ea, cea care a îndrăgit și florile, creînd adevărate opere artistice cu migală și talent, a părăsit această lume poate puțin supărată pe cei care, de-a lungul timpului i-au fost colegi, dar au uitat-o în clipele de suferință.
Dumnezeu să aibă grijă de sufletul ei nobil și sunt convins că de acolo, dintre aștrii, Alexandra va fi mereu aproape de Reșița și de poeții ei, pe care i-a îndrăgit și i-a admirat. Dormi în pace suflet blând.
Colectivul Reper24
















