Polițiștii cărășeni, împreună cu jandarmi și reprezentanți ai celorlalte structuri cu care acţionează în sistem integrat, sunt la datorie și în acest sfârșit de săptămână, pentru ca Floriile și Paștele Catolic să fie prăznuite în siguranță, fără evenimente nedorite.
În perioada 15-17 aprilie, aproximativ 150 de polițiști acționează în medie, zilnic, pentru prevenirea faptelor antisociale și asigurarea liniștii și ordinii publice. Polițiștii vor fi prezenți în zona lăcașurilor de cult de pe raza județului pentru a preveni orice fel de evenimente nedorite și pentru a fluidiza traficul rutier.
În această perioadă sunt la datorie atât polițiști din structurile de ordine publică, cât și poliţişti de la structurile de poliție rutieră, iar în cadrul activităților sunt angrenați și polițiști din alte structuri: investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.
De asemenea, poliţiştii rutieri acționează cu mijloacele tehnice din dotare pentru supravegherea traficului rutier pe drumurile publice din județ, cu scopul de a preveni și a combate principalele cauze generatoare de accidente rutiere.
„Ne dorim ca cetățenii județului să aibă parte de sărbători liniștite“, se precizează în comunicatul Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.
Dan AGACHE