4.3 C
Reșița
marți, 21 ianuarie 25

Parc fotovoltaic, un proiect de viitor pe care și-l propune edilul Doru Cîrdei

În cei șase ani de zile de când se află în fruntea administrației locale din Zăvoi, edilul Doru Cîrdei poate spune că s-a implicat total în această activitate și nu s-a lăsat până nu și-a atins mai toate obiectivele propuse.

Deși a bifat proiecte finanțate atât din bani externi, cât și din bugetul propriu, primarul comunei din Valea Bistrei susține că și pe mai departe sunt necesare investiții în toate localitățile arondate comunei Zăvoi.

Avem două proiecte pe buget local pentru reabilitarea rigolelor, care vor fi toate betonate, cu scurgerile direcționate pe canalele de scurgere și vom face trotuarele în cele trei sate: Zăvoi, Valea Bistrei și 23 August. În anii aceștia am asfaltat străzi și în localitatea Măru unde nu era asfalt deloc”, susține primarul Doru Cîrdei.

Cu toate că mai sunt multe de făcut pentru comună, edilul Cîrdei afirmă că se focusează în mod special pe finalizarea proiectelor depuse, care trebuie duse la bun sfârșit.

„Mai este foarte multe de lucru pentru comunitate, dar eu zic că într-un an – doi în Zăvoi, Valea Bistrei și 23 August nu vom mai interveni să săpăm pentru canalizare, avem în derulare un proiect de extindere canalizare. O să ne punem la punct cu trotuarele și cu canalizările și abia atunci vom ajunge la final, probabil la sfârșitul anului viitor”, mai afirmă Doru Cîrdei.

Pe viitor, edilul își propune să acceseze un proiect de eficientizare energetică pentru școli și toate clădirile ce aparțin primăriei, prin montarea de panouri fotovoltaice.

„Ne-am dori să găsim un investitor pentru că avem un teren care nu este productiv și suntem dispuși ca printr-un parteneriat să facem un parc fotovoltaic”, declară primarul doru Cîrdei.

Nici activitatea culturală din comună cu a fost lăsată de izbeliște, Primăria sprijinind atât grupul de dansatori „Doina Bistrei”, care săptămânal fac repetiții cu sprijinul Primăriei, precum și Corul Grănicerilor Văii Bistrei, de la Voislova.

Lorena POENARU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei