Sfârșit de săptămână încărcat pentru pompierii cărășeni, care au fost solicitați să intervină pentru stingerea a 20 de incendii în doar trei zile. Peste...
Intervenție a pompierilor militari cărășeni în această dimineață în satul Voislova din comuna Zăvoi, unde o casă a fost cuprinsă de flăcări.
Alerta a fost...
Investiții în valoare de peste 10 milioane de lei vor fi derulate anul acesta pentru modernizarea rețelei de gaz din Caraș-Severin, anunță Delgaz Grid....
Pompierii militari cărășeni au intervenit la finalul săptămânii pentru stingerea a șapte incendii.
Ieri, pompierii militari din cadrul Detașamentului Caransebeș și Serviciul Voluntar pentru Situații...
Și săptămâna viitoare sunt programate întreruperi de curent pe raza unor localități din Caraș-Severin. Ținând cont, însă, că suntem în perioada sărbătorilor de iarnă,...
Candidatul propus și susținut de liberali pentru un nou mandat în funcția de primar al comunei Zăvoi, Doru Cîrdei, transmite un mesaj cetățenilor care...
Sfârșit de an cu reușite pentru administrația locală din comuna Zăvoi, unde au început lucrările unui proiect mult așteptat, atât de primărie, cât mai...
Dacă investițiile în drumuri și în rețeaua de canalizare au ocupat loc de cinste în rândul obiectivelor pe care primarul comunei Zăvoi, Doru Cîrdei,...