Între 8-11 septembrie, Asociația Culturală Pordampi în parteneriat cu Primăria Băile Herculane așteaptă turiștii și localnicii în centrul vechi al stațiunii, la Zilele Orașului Băile Herculane.
Organizatorii promit 4 zile de super petrecere pe Valea Cernei. Începând de joi și până duminică distrația va fi la Băile Herculane, cu muzică bună, produse culinare delicioase și expoziții cu vânzare de produse tradiționale!
„Vor fi 4 zile cu multă muzică, distracție si voie bună asigurată de prezența a numeroși artiști de muzică populară și ușoară”, a declarat Cristian Miclău primarul orașului stațiune Băile Herculane.
Activitățile comerciale se vor desfășura zilnic între orele 9:00 – 23:00, iar programul artistic, în fiecare seară între orele 18:00 – 23:00.
foto: GreatNews
Lorena POENARU