Ne amintim astăzi, deloc întâmplător, despre celebrul Hotel Scorilo din Poiana Mărului a Banatului de Munte. Spun deloc întâmplător, ca urmare a prezenței mele la Festivalul „Maestrul Gulașului“, organizat de Ovidiu Bistrian, consilierul județean care deține proprietăți în această zonă pitorească, în al cărei potențial continuă să mai creadă și astăzi mai mulți întreprinzători.
Evident, trebuie de la început să remarc faptul că cei 24 de kilometri parcurși de la șoseaua principală a DN68 îți solicită din plin o „atenție sporită“, cum se spune în limbajul polițiștilor, pentru că acest drum nu reprezintă nici pe departe ceea ce ar trebui să însemne o călătorie relaxantă cu automobilul. Totuși, s-o spunem pe-a dreaptă, acest tronson este mai acceptabil decât ceea ce trăiesc pasionații de natură și schi cu mașinile din dotare pe tronsonul Prislop – Semenic.
Cum spunea un băștinaș, imediat după ce am parcat în poiană, „Tato, aiși să nu vini cu mărșâna a bună“.
Odată ajuns în Poiana Mărului, nu poți să nu remarci ruina unui legendar hotel – Scorilo. Oricum o dai, orice tertiplu folosești pentru a nu băga în seamă această imagine, Fantoma lui Scorilo te bântuie de cum pui piciorul în ceea ce pe vremuri era cunoscut la Stațiunea Poiana Mărului.
Ridicat în anul 1977, hotelul reprezintă una din cele mai impunătoare clădiri din întregul cuprins al Banatului. Pe vremea răposatului Ceaușescu, aici ajungeau să se cazeze doar cei cu relații la partid – la PCR, prodipendada anilor 70 și 80.
Clădirea, plasată în centrul localității Poiana Mărului, este o replică la scară extinsă a Hotelului Teleferic din stațiunea Poiana Brașov. Acum, Hotelul Scorilo e mai aproape de prăbușire, decât de salvarea acestui edificiu HoReCa.
În anii 80, hotelul avea 72 de camere și o capacitate de peste 400 de locuri de cazare, zona fiind una deosebită și considerată ca fiind printre cele mai ozonate din Europa. Parcă atunci când vezi astfel de ruine, gândul îți fuge la bijuteriile turistice de pe Semenic, de care și-a bătut joc domnul investitor Gruia Stoica, dar și la alte obiective cu care ne mândream înainte de 1990 și care astăzi au fost fie rase de pe fața pământului, fie lăsate într-un nefiresc proces al degradării.
În Hotelul Scorilo, care e la un pas de prăbușire, se poate intra nestigherit!
Din nefericire, așa cum eu am putut pătrunde nestingherit aici, la fel o pot face copii nesupravegheați sau alte persoane, expuse fiind unui risc major, ca urmare a efectelor infiltrațiilor care s-au produs în ultimii ani sau zeci de ani aici. Niciun element de semnalistică, nicio tabliță nu indică faptul că în acest loc îți este interzis să pătrunzi! Și, fără să exagerez câtuși de puțin, o dramă s-ar putea produce în orice moment.
Despre clădire, ce poți să mai spui astăzi? O ruină care pe zi ce trece ar putea doar să se prăbușească. În fond ce să ne mai mirăm prea mult, dacă la noi, în centrul Reșiței, avem Hotelul Semenic, o altă mostră a nepăsării celor care după 90 au pus mâna pe adevărate bijuterii deținute de fostul OJT sau de alte structuri care au fost privatizate după revoluția din Decembrie 89.
Mai trebuie să remarc faptul că în prezent nu a rămas nici măcar un geam nespart sau un perete nevandalizat, fiind smulse inclusiv ramele geamurilor și tocurile ușilor.
Cine ar trebui să răspundă pentru acest jaf la adresa turismului de masă din România, în cazul hotelului Scorilor și dacă va mai răspunde cineva sunt întrebări la care astăzi nu cred că vă mai poate răspunde cineva.
Las mărturie câteva imagini cutremurătoare la început de martie 2025 cu „Fantoma lui Scorilo“ din Poiana Mărului (ceea ce a devenit această clădire, nu mai poate fi numit hotel), cu speranța ca cei care s-au învrednicit să își facă pensiuni în zonă, între care și temerarul Ovidiu Bistrian, prin serviciile lor și condițiile de cazare disponibile, vor reuși să ofere acel plus de valoare pe care renumita poiană o merită.
Sergiu TABAN
Eu cred că un asemenea monstru nu e sustenabil să funcționeze acolo. Ar necesita un personal prea numeros să-l deservească, costurile de funcționare ar fi enorme și nu s-ar justifica. Numărul de turiști care merg acolo e mult prea mic, chiar și dacă s-ar face drumul nu prea ai ce sa faci in zona. La fel e și cu monștrii de pe Semenic. Până nu există o viziune de ansamblu nu se va face nimic. Și chiar și atunci va fi foarte greu cu oamenii care există.
Ca să faci un spectacol de calitate ai nevoie in primul rand de o partitură compusa de un compozitor talentat. Apoi ai nevoie de un dirijor cu prestanta care sa fie respectat de orchestra și de public. Apoi ai nevoie de o orchestră specializata care să știe să cânte după partitură și să înțeleagă că reușita spectacolului sta in performanta individuala pusă în contextul echipei. Mai ai nevoie de instrumente de calitate , de un cadru unde sa se desfășoare și de un public educat care sa aprecieze și să înțeleagă.
La ora actuala situația e că avem din loc in loc câteva trupe de maneliști, mulți afoni care scălâmbăie fiecare pe vocea sa, falși dirijori, instrumente dezacordate și un public rarefiat .
”Ne amintim astăzi, deloc întâmplător, despre celebrul Hotel Scorilo din Poiana Mărului a Banatului de Munte.”
–
Dacă tot e să ne amintim câte ceva, erau două proiecte în vremea aceea, acesta (Scorilo) de construit sus pe munte iar jos în poiană de construit blocul turn-hotel-paragină de pe Muntele Mic, însă a venit un ”activist” cu o ”idee grandioasă” și a inversat amplasamentele glorioase.
Ambele ”investiții” au ajuns ruină.
Iată tovarăși că: puterea poporului + electrificarea = un ….t 🙂