Pensiile din ianuarie se virează cu întârziere

Zilele libere de la acest început de an atrag după sine și o întârziere la plata drepturilor bănești pentru pensionari, atât pentru cei ce au optat pentru plata pe card cât și pentru cei ce primesc pensia prin factorii poștali.

Conform calendarului, pensia se livrează de obicei pe data de 12 a fiecărei luni.  Însă anul acesta, 12 ianuarie este duminică. în loc să bage pensia pe card vineri 10 ianuarie cum era normal, Casa de pensii anunță că o va livra luni 13 ianuarie cu o mică întârziere.

Poștașii au lucrat doar pe data de 3 ianaurie. În rest e liber până pe data de 8 ianuarie. La fel, Poșta Română și Casa de Pensii au liber până miercuri, 8 ianuarie. Sunt afectați 2.500.000 de pensionari care trebuiau să primească banii prin poștă începând de pe 1 ianuarie conform calendarului.

Pensionarii sunt printre cele mai dezamăgite categorii de români în această perioadă. Pe lângă anularea indexării pensiilor care le-a fost promisă luni de zile de către ministrul Muncii și Solidarității Sociale, pensionarii trebuie să primească banii în luna ianuarie cu întârziere. Taloanele de pensie au fost trimise către Poștă abia de vineri 3 ianuarie, când bugetarii s-au întors la serviciu doar pentru o zi.

Plățile s-ar fi făcut de luni, 6 ianuarie, însă angajații de la stat au liber din nou până pe 8 ianuarie. Din acel moment, poștașii ar putea să meargă la casele pensionarilor cu pensia din luna ianuarie. Doar printr-o mobilizare excepțională, pensdionarii vor primi pensia prin poștă până pe 15 ianuarie, data limită pentru plata pensiei.

Dan AGACHE

Știrile zilei