Pensionarii așteaptă majorarea. Vine sau nu vine?

Situația dezastruoasă a economiei românești, scumpirile în lanț, scăderea puterii de cumpărare și lipsa indexării salariilor și pensiilor în ultimii doi ani, a făcut ca peste două milioane de români să „trăiască“ cu venituri sub pragul sărăciei.

Ministrul Muncii Florin Manole a afirmat că pensiile „trebuie“ indexate: premierul Niculescu a spus că trebuie o indexare „prudentă“, iar ministrul de Finanțe a rostit răspicat „o indexare sustenabilă“, altfel spus dacă vom avea parale. În aceste condiții, milioane de pensionari așteaptă o majorare a punctului de pensie de la 1 ianuarie, pentru a mai spera că pot trăi și ăși mai pot achita taxele și impozitele fără a renunța la medicamente ori la hrana de zi cu zi.

Nu se știe exact dacă și cu cât vor crește pensiile, dacă vor fi indexate cu rata inflației, respectiv de 7,3%, sau mai puțin. O majorare cu rata inflației ar avea un impact bugetar de peste 11 miliarde de lei, în condițiile în care veniturile pentru 2026 sunt mai mici decât cele prognozate, iar anul viitor cheltuielile cresc și nu mai există nici fondurile din PNRR.

Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, premierul Luca Niculescu și ministrul Alexandru Nazare au anunțat că va urma o indexare „prudentă” a pensiilor de la 1 ianuarie.

„Am spus de luni bune de zile că trebuie să facem o indexare prudentă, sustenabilă. Trebuie să o facem. Vom lua această decizie după ce avem toate datele de buget introduse în rețea. Îmi doresc să avem o indexare a pensiilor sustenabilă”, a spus ministrul Finanțelor săptămâna trecută.

Guvernul ar putea majora pensiile în două etape. Un scenariu presupune ca pensiile să crească cu 5% de la începutul anului, iar apoi va urma o nouă majorare. Un alt scenariu luat în calcul este indexarea pensiilor cu rata inflației de 7,3%, apoi acordarea de ajutoare de tip one-off pensionarilor cu venituri mici.

Aceste ajutoare acordate într-una sau două tranșe nu sunt considerate cheltuieli permanente de Comisia Europeană, astfel că nu sunt luate în considerare la calcularea deficitului, iar ministrul Muncii a susținut că există resurse la buget din care să se facă această indexare a pensiilor.

Rămâne de văzut dacă și cu cât se vor indexa pensiile. Vom afla acest lucru în momentul în care actualul executiv își va asuma răspunderea pe Legea Bugetului pentru 2027.

Dan AGACHE

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei