Aflat la primul său mandat în fruntea administrației locale, primarul comunei Păltiniș, Ioan Popovici, își dorește să bifeze câteva proiecte importante pentru comunitate și chiar dacă mai apar obstacole, edilul caută portițe pentru a-și înfăptui obiectivele propuse.
„Ca proiecte, pot să spun că am început extinderea canalizării pe raza comunei. Păltinișul ca sat are canalizare, dar nu-i totală, și totodată, faceam extindere și în restul satelor. Mai avem 4 sate, Cornuțel, Rugi, Delinești și Ohabița. Am obținut finanțare prin PNDL 2, am făcut actualizările prețurile pentru că au luat-o razna acum. Valoarea totală a proiectului este de 7,5 milioane de lei”, a declarat pentru Reper24 primarul Ioan Popovici.
„Gazul e durerea cea mare!”
Cel mai așteptat proiect este cel privind racordarea comunei la rețeaua de gaze naturale, pentru locuitori materailizarea acestuia fiind o adevărată binecuvântare.
„Gazul e durerea cea mai mare! Am făcut asociere cu comuna Brebu. Am obținut avizele de la Apele Române, Mediu și am început demersurile pentru traversarea căii ferate la Cornuțel, dar acolo ar fi o problemă cu CFR-ul. Avem și studiul de fezabilitate terminat, precum și studiile topografice și urmează să-l depunem, dacă va fi finanțare, când va fi.
Vreau acum să depun pe „Anghel Saligny”, pentru că mai avem niște străzi neasfaltate pe toată comuna. La Cornuțel ar fi 1,8 km, Delinești- 1km, Ohabița vreo 800 de metri, undeva la 6 km ar fi per total”, a mai declarat edilul comunei Păltiniș.
Selectarea deșeurilor ridică și ea câteva probleme în comuna cărășeană privind modul în care cetățenii depun gunoaiele în pubelele achiziționate de Primărie.
„Nu prea se selectează cum ar trebui, acel procent cerut. Am mai luat pubele pentru ca cetățenii să selecteze, nu prea aruncă selectiv, poate nu este comunicarea noastră prea bună. Le mai explic la oameni, dar problem aeste că înțeleg bătrânii, dar nu înțeleg tinerii. Asta mă derajează puțin. Unei băbuțe dacă îi spui să nu mai arunce acolo, ascultă, dar tinerii parcă intenționat fac atunci când spui NU”, a declarat primarul comunei Păltiniș, Ioan Popovici.
Totodată, Primăria a depus un proiect pe AFIR și va obține finanțare pentru iluminatul stradal.
Lorena POENARU