O vastă operațiune a polițiștilor din Caraș-Severin a scos la iveală o rețea de braconaj piscicol. În urma a șase percheziții domiciliare desfășurate de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Moldova Nouă, sub coordonarea Parchetului, sute de kilograme de pește și zeci de mii de lei au fost confiscate, iar un bărbat de 34 de ani a fost reținut.
Acțiunea a avut într-un dosar penal privind infracțiuni la regimul pescuitului, al protecției resurselor acvatice vii și infracțiuni prevăzute de Codul Penal. Potrivit anchetatorilor, patru bărbați cu vârste cuprinse între 34 și 57 de ani sunt suspecți că ar fi săvârșit în mod repetat fapte de natură penală privind pescuitul și comercializarea ilegală a resurselor acvatice. De asemenea, investigațiile au arătat că, în perioada mai – septembrie 2026, bărbatul de 34 de ani ar fi vândut, fără niciun document de proveniență, aproximativ 1.000 de kilograme de pește.


„În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 374 de kilograme de pește din diferite specii, suma de 5.500 de euro, suma de 22.000 de lei, 4 telefoane mobile, precum și un aparat confecționat artizanal, susceptibil a fi fost folosit pentru pescuit prin curentare.
Totodată, polițiștii au pus în executare 25 de mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul poliției în vederea audierii și continuării cercetărilor.
Unul dintre bărbații bănuiți, în vârstă de 34 de ani, care în perioada mai 2026 – 21 septembrie 2026, ar fi comercializat, fără documente de proveniență, aproximativ 1.000 de kilograme de pește, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin”, transmite Simona Harbuzaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă pentru săvârșirea, în formă continuată, a unor infracțiuni precum distrugerea resurselor acvatice vii, pescuit electric, deținerea aparatelor și dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare, pescuit cu materiale explozive, pescuit cu substanțe toxice sau narcotice, folosirea armelor de foc în scopul omorârii peștilor ori a altor viețuitoare acvatice, comercializarea fără documente de proveniență a peștelui și a altor produse sau subproduse ale viețuitoarelor acvatice obținute din pescuit, pescuitul reproducătorilor în perioada de prohibiție, precum și pescuitul, deținerea, transportul sau comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale și a produselor și subproduselor obținute din aceștia, cu excepția celor provenite din acvacultură, pentru care se face dovada originii prin documente și marcaje justificative.
„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală precum și de prezumția de nevinovăție”, mai transmite reprezentantul IPJ.

Iar cum munca ce produce rezultate trebuie recunoscută implicit din punct de vedere instituțional, Sindicatul EUROPOL și-a exprimat speranța că la nivelul conducerii IPJ Caraș-Severin se va pune în discuție recompensarea celor ce au contribuit la succesul acesteia, alocându-i la salariile pentru lucrări de excepție și misiuni speciale.
Karina TINCUL



















