UPDATE: „Prioritatea noastră este și rămâne garantarea unui concurs corect și transparent”, se arată într-un comunicat de presă transmis de ISJ Caraș-Severin și semnat de inspector școlar general adjunct Carina Pristavu, președintele Comisiei județene de mobilitate. În comunicat se precizează că reprezentanții ISJ colaborează cu instituțiile abilitate pentru clarificarea aspectelor investigate, iar în cazul în care se va dovedi că au existat încălcări ale legii, cei responsabili trebuie să răspundă individual, „fără a compromite efortul onest al întregului corp profesoral implicat în organizarea concursului”.
Iată comunicatul de presă transmis de ISJ Caraș-Severin:
„Comisia Județeană de Mobilitate din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin a luat act de acțiunile de control demarate de autoritățile competente la centrele de examen din Reșița, de articolele și informațiile apărute în spațiul public cu privire la presupuse nereguli și suspiciuni de fraudă în organizarea concursului național de titularizare din 15 iulie 2025.
Dorim să transmitem că tratăm cu maximă seriozitate orice sesizare legată de buna desfășurare a concursului și colaborăm deschis cu instituțiile abilitate pentru clarificarea tuturor aspectelor investigate.
Subliniem faptul că susținem principiul prezumției de nevinovăție, iar ancheta aflată în desfășurare trebuie să își urmeze cursul firesc, fără a compromite imaginea unor persoane care, până la proba contrarie, au acționat cu bună-credință. Cunoaștem dedicarea, efortul și corectitudinea de care au dat dovadă, în ciuda presiunii și complexității acestei etape.
Dacă, totuși, se va dovedi că au existat abateri de la lege, considerăm că cei responsabili trebuie să răspundă, conform prevederilor legale, individual și fără a compromite efortul onest al întregului corp profesoral implicat în organizarea concursului, fără a generaliza sau discredita întregul proces și munca onestă a celorlalți participanți. Reiterăm încrederea în instituțiile abilitate, dar și nevoia unui echilibru între informare și protejarea reputației celor vizați, până la finalizarea clară și obiectivă a anchetei.
Prioritatea noastră este și rămâne garantarea unui concurs corect și transparent!”, se arată în comunicat.
……………………………….
Știrea inițială
Suspiciuni de fraudă la examenul de titularizare din Caraș-Severin. Procurorii DNA au derulat patru percheziții simultane la cele patru centre de examen din Reșița. Din primele informații, este vorba de un dosar in rem ce vizează fapte de corupție.
Procurorii DNA Timișoara au luat cu asalt marți cele patru unități de învățământ din Reșița unde se susținea examenul de titularizare pe post: Colegiul Național Traian Lalescu, Colegiul Tehnic Reșița, Colegiul Național Mircea Eliade și Colegiul Economic al Banatului Montan. Informația a fost confirmată pentru Reper 24 de inspectorul școlar general al județului Caraș-Severin, care a declarat că a fost informat despre situație de către colegi, imediat după sosirea la Inspectoratul Școlar Județean.
„Ulterior, am primit și ordonanța de la inspectorul școlar general adjunct Carina Pristavu, care este și președintele Comisiei județene de mobilitate și a fost responsabilă de organizarea concursului. Am primit ordonanța respectivă, că există un dosar în cercetare.
Mai multe nu pot să comentez decât că, într-adevăr, la toate cele patru centre s-au făcut percheziții pentru toți cei patruzeci și opt membri ai comisiilor. Deci, în fiecare centru au fost câte doisprezece membri. În rest, nu pot să vă spun mai mult. Este un dosar de cercetare.
În calitate de inspector școlar general, nu m-am ocupat cu organizarea concursului”, a precizat Lucian Miclău.
Conform informațiilor neoficiale, în cadrul acțiunii, au fost ridicate telefoanele mobile ale membrilor comisiilor din cele patru centre de examen. De asemenea, au fost ridicate și DVD-urile cu înregistrările audio-video din sălile de examen, precum și înregistrările din camera unde se multiplicau subiectele.
Cazul este în cercetare de către DNA Timișoara, iar autoritățile nu pot oferi mai multe detalii la acest moment, având în vedere stadiul investigației.
Karina TINCUL



















Iar Colegiul Tehnic din Reșița???
Plin de infractori p’acolo…
Oare se mai face bine învățământul cărășan??
Procurorii DNA Timișoara au luat cu asalt marți cele patru unități de învățământ din Reșița unde se susținea examenul de titularizare …
–
se repeta infractiunile dovedite in instanta de la concursul de directori…
da, doamna sefa nu intamplator avea ore fantoma, dar platite la Tehnic in pandemie, fara sa stie….elevii !