7.6 C
Reșița
vineri, 16 ianuarie 26

Peste 1.000 de arbori, plantați la Reșița în cadrul proiectului tramvai

Peste 1.000 de arbori vor fi plantați în municipiul Reșița în cadrul proiectului de modernizare a căii de rulare a tramvaiului, anunță primarul Ioan Popa. Edilul a ținut să îi liniștească pe cetățenii care se temeau că în timpul lucrărilor derulate în cadrul proiectului tramvai vor fi tăiați toți copacii de pe artera principală a orașului.

Din datele pe care le dețin, cei care contează foarte mult, între Intim și Victoria, în Micro I sau pe stânga cum coborâm în Govândari vor fi lăsați în pace. Sunt practic și singurii care sunt mari, frumoși, dezvoltați.

În general, în proiectul tramvai se vor planta peste 1.000 de arbori în oraș, deci nu avem o problemă de a pierde din zona de oxigen. Dimpotrivă”, a precizat primarul Ioan Popa.

Edilul reșițean a adăugat că în ultimii cinci ani, în municipiul Reșița au fost plantați peste  4.700 de copaci.

Este adevărat că unii dintre ei nu îi vedem încă. Nici platanii de pe malul Bârzavei nu au fost vizibil în primii 2-3 ani. Acum deja au coroană. Același lucru îl vedeți în Luncă, pe cele 6 străzi. Nu se văd încă, de abia acum pleacă coroana. Este nevoie de 4-5 ani ca să le simțim realmente efectul.

În concluzie, nu tăiem copaci în Govândari, decât strictul necesar și vom planta mult mai mult decât există astăzi”, a mai explicat primarul Ioan Popa.

 

Karina TINCUL

4 COMENTARII

  1. ”În general, în proiectul tramvai se vor planta peste 1.000 de arbori în oraș, deci nu avem o problemă de a pierde din zona de oxigen. Dimpotrivă”, a precizat primarul Ioan Popa.

    Tot platani la 270 euro bucata (Italia /banul public /antecedente) sau la preț actualizat cu atribuire directă spre PNL?

  2. Sintem bucuroși pentru felul în care arata acum orașul Reșița, va mulțumim pentru renovări care au schimbat într-adevăr aspectul orașului dar va rugam în legătură cu arborii sa numai plantați platani, deoarece vara atrag acele insecte care ne terorizeaza cu mușcăturile lor, tigrii de platani.

  3. Da. in general orasul arata mult mai bine decat in urma cu 5 ani. Este adevarat că unii sunt mereu nemultumiti. Daca se face ceva, de ce se face, daca nu se face de ce nu se face.
    Există si multi oameni bucuruosi de tot ce se face. Eu sper că vor fi facute toate proiectele anuntate de dl.primat I.Popa , cele din Mociur, Semenic, funicular etc.
    Mult succes!

  4. Având în vedere perspectiva viitoarelor tornade cu consecințele de rigoare, n-ar trebui scoși toți arborii din interiorul localităților?

Comments are closed.

Știrile zilei