7.6 C
Reșița
sâmbătă, 04 octombrie 25

Peste 100 de milioane de euro investiți în Regiunea Vest în 2024

Peste 100 de milioane de euro au fost investiți în Regiunea Vest în anul 2024, prin Programul Regional Vest, ceea ce reprezintă o rată de absorbție de aproape 9% din bugetul de 1,16 miliarde de euro al PR Vest. Procentul este dublu față de media programelor regionale (4,37%) și depășește și media programelor naționale, de 5,49%.

63 de apeluri în valoare de aproape 860 de milioane de euro au fost lansate până acum, în cadrul PR Vest, transmit reprezentanții ADR Vest. Doar în acest an au fost semnate 200 de contracte de finanțare, iar valoarea lor totală este de jumătate de miliard de euro. Alte proiecte în valoare de alte peste 200 de milioane de euro se află în faza de evaluare.

În 2025, e programată lansarea unor apeluri cu valoare totală de 300 de milioane de euro. Cea mai mare parte a acestor bani va ajunge în domeniile: cercetare, dezvoltare, inovare și competențe – 123 de milioane de euro.

Rezultatele obținute în 2024 demonstrează angajamentul nostru de a valorifica la maximum oportunitățile oferite de fondurile europene. Cu proiectele pentru care am semnat contracte de finanțare, dintre care unele au și demarat deja, am creat o bază solidă pentru viitor.

În 2025, ne propunem să accelerăm dezvoltarea regională printr-un accent sporit pe inovare și digitalizare. Vom lansa noi inițiative, inclusiv acceleratoare de afaceri, care vor sprijini antreprenorii și companiile din Regiunea Vest să inoveze, să se digitalizeze și să concureze la nivel global. Este o direcție strategică prin care vizăm nu doar atragerea de fonduri, ci și crearea unei economii mai reziliente și mai conectate la provocările viitorului”, a precizat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

 

Karina TINCUL

3 COMENTARII

  1. Hoție, ipocrizie, mârlănie. Fondurile pentru distrusul bloc 20, Repubici 20 unde s-au dus băi musiu?Uite așa o barbă avea, și mereu și-o mângâia. Pe infractorul Popa prietenul tău de șmen nu îl ia nimeni la întrebări ce a făcut cu o groază de euroi care nu se văd doar eșecuri peste eșecuri. Apartamente inundate, hidroizolații de mântuială, firme gen Da Vinci de mârlani, ingineri ca Pleș un ghiolban și un mitocan needucat recte lucrătorii s..li, un diriginte de șantier bătrân care și el și-a luat șperțul și face pe prostul, așa o fi el, un Sergiu lingău pupincurist alt ingineraș cu cojones de babuin fleșcăite ,îi dai o palmă pică în trompă….Băi numai excroci,hoți și mincinoși nu mai ai loc de ei. Să vă fie anul următor la toți acești libidinoși recte celelalte slugi și lingăi un an 2025 de iad așa cum v-ați bătut joc de ,,Lucrarea ” s..li reabilitare termica de tot rahatul a blocului 20, Repubici 20.Pușcăria și cancerul să vă mănânce, leprelor!!!!☠☠☠☠☠☠☠💀💀💀💀💀🤢🤮🤮🤮🤮🥶🥶🥶🥶🥶🥶🥶

  2. ”Peste 100 de milioane de euro investiți în Regiunea Vest în 2024”

    Adică cheltuiți aiurea (la piste de biciclete), fără profit industrial și prin îndatorarea copiilor tuturor cetățenilor, pe ”vecie”.
    Nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei