14 C
Reșița
sâmbătă, 22 martie 25

Peste 1880 de elevi din Caraș-Severin au beneficiat anul acesta de programul „Masa caldă” în școli!

Programul „Masă caldă” în școali a avut un număr de 3 școli beneficiare în anul școlar 2021-2022, la noi în județ. În urma verificărilor realizate de către Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin s-a observat că în aceste trei școli a crescut frecvența, dar au reușit să crească și rezultatele acestor școli la examenele naționale.

Interesul meu major a fost în a mărim numărul de școli beneficiare și numărul de beneficiari direcți ai programului de sprijin „Masă caldă” și am ajuns în anul 2022-2023 să derulăm acest program într-un număr de 15 școli: Vrani, Turnu Ruieni, Armeniș, Ciclova, Ramna, Eftimie Murgu, Sasca Montană, Petroșnița, Gârnic, Dognecea, Bozovici, Marga”, a declarat inspectorul școlar general Carina Pristavu, în cadrul unei conferințe de presă.

Numărul de elevi care au beneficiat de acest program la noi în județ se ridică la 1882 de elevi, iar pentru anul școlar viitor inspectoratul școlar și-a propus să suplimenteze cu cel puțin 50% numărul de școli.

Vedem că sunt rezultate și într-adevăr școlile sunt foarte mulțumite pentru că a crescut foarte mult frecvența și copiii au posibilitatea să realizeze și acele ore de sprijin remediale oferindu-le și masă caldă în școală”, a concluzionat Carina Pristavu, inspector școlar general în cadrul ISJ Caraș-Severin.

Lorena POENARU

1 COMENTARIU

  1. Programul „Masă caldă” în școali …
    „Interesul meu major a fost … să derulăm acest program într-un număr de 15 școli: Vrani, Turnu Ruieni, Armeniș, Ciclova, Ramna, Eftimie Murgu, Sasca Montană, Petroșnița, Gârnic, Dognecea, Bozovici, Marga”

    Bravo!
    12 localități = ”școali” 15

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei