Norocul a fost anul acesta de partea președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca. Pentru că trebuie să fii norocos să scapi fără nicio zgârietură din două accidente de circulație, doar cu mașina (nici măcar cea personală, ci mașina de serviciu) puțin șifonată. Și o dovadă în plus, că mai marele județului se află în grațiile Celui de Sus – i-a fost ascultată și rugăciunea sau singura dorința pe care a avut-o la momentul în care a trecut prin cel mai recent eveniment rutier: camionul care l-a lovit nu a fost de la Dunca Expediții!
Președintele forului județean, Romeo Dunca a început și a terminat anul 2022 cu câte un accident de circulație. Iar dacă în ianuarie, mașina Consiliului Județean Caraș-Severin a suferit niște avarii minore după ce a lovit o căprioară (care a scăpat și ea cu viață, după cum asigura la momentul respectiv Romeo Dunca), de data aceasta, în a doua zi de Crăciun, autovehiculul de serviciu al lui Dunca ieșit șifonat în urma „întâlnirii” cu alte două autoturisme. Dar președintele județului (sau mașina sa de serviciu?) și-a demonstrat încă o dată rezistența „la lovituri și din față și din spate”, mai ceva ca #rezist.
Momentul producerii impactului a fost relatat ieri chiar de președintele Dunca, sosit în vizită la prietenul și colegul de partid Ioan Popa, aflat în mijlocul unei conferințe presă, la finalul ședinței ordinare a Consiliului Local Reșița pe luna decembrie:
„M-am dus și eu acasă ca să pot veni a doua zi la serviciu, de dimineață și am văzut un nor de fum, era o mașină care o luase pe ulei. Nu numai oamenii politici o iau pe ulei, ci și mașinile. Nu se mai vedea nimic. Erau două mașini oprite în mijlocul drumului. Bineînțeles că am oprit și eu, așa la mustață, la un metru m-am oprit de mașina din față și în momentul în care m-am oprit și am zis, Doamne, ce noroc că am putut să mă opresc, m-am uitat în oglindă, întrebându-mă, oare cei ce vin din spate au norocul meu? Și am văzut un camion în oglindă, am strâns din dinți, m-am ținut de volan, am virat un pic în stânga, m-am rugat să nu fie de la Dunca Expediții camionul și mi-a executat o lovitură în spate și m-a aruncat vrei 6-7 metri mai în față și gata.
Au venit cei de la Poliție, am dat declarații, m-au testat pentru alcool, m-au testat pentru droguri și eu nu miroseam decât a cârnați și sarmale. Așa că mi-am împachetat mașina și am trimis-o la service. Având în vedere că culpa este a șoferului din spate, reparația se va face pe RCA-ul conducătorului auto. Și gata.
Deja presa știa. A fost și un angajat de la Bejeriță pe acolo care săracul tot mă căuta crezând că sunt beat pe undeva, printr-un șanț. Nu m-a găsit. A făcut primele poze și cred că el a și anunțat presa. Dar asta este. Eu sunt bine, mersi. Rezist la lovituri și din față și din spate și din păcate pentru cei care nu se bucură că am scăpat, iată că am scăpat”, și-a povestit cu umor cea mai nouă peripeție la volan, președintele CJ Caraș-Severin.
Karina TINCUL
„eu nu miroseam decât a cârnați”
–
Da, sună mai elegant așa.
Fals, a kerosen mirosea dar ajăntul militian Tusgureanu nu a avut cunoștințele necesare pentru identificarea licorii în cauză, ăsta este motivul propulsiei de 6-7 metri al lăudărosului Dunca. Caz rezolvat. 🤣🤣🤣