Peste Prut, în căutare de studenți

Reșița are o frumoasă istorie de colaborare cu Republica Moldova în domeniul învățământului superior. De-a lungul timpului, în municipiul de la poale de Semenic au studiat sute de studenți de peste Prut.
Edilul municipiului Reșița, Ioan Popa, își dorește reluarea acestei tradiții. În acest sens, în cursul unei vizite efectuate în Republica Moldova, primarul reșițean a avut mai multe întâlniri deosebit de promițătoare, despre care a afirmat:
„Alături de dl Andrade Bichescu, director al Centrului UBB Reșița, dna Luminița Broască, director al Colegiului Național Traian Lalescu, și dna Ildiko Pataki, consiliera mea pe probleme de politici educaționale, am avut o serie de întâlniri oficiale în capitala Moldovei.
Cu acest prilej, în prezența primarului general al municipiului Chișinău, am semnat un acord de cooperare între Primăria sectorului Buiucani – municipiul Chișinău și Primăria municipiului Reșița. Acordul definește concret șase domenii de cooperare, iar în cadrul întâlnirilor avute cu Igor Șarov – rector al Universității de Stat din Moldova, Alexandra Barbaneagra – rector al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, Angela Cutasevici – viceprimar al Chișinăului cu responsabilități în domeniul educației, am agreat primele activități și calendarul acestora pentru anul 2022.
Citește si:  Primarul Popa, în vizită la Chișinău! Care este motivul deplasării în Republica Moldova?
Prin urmare, Reșița va găzdui un grup de studenți moldoveni de la specializarea Administrație Publică și va organiza stagii de practică în cadrul Primăriei, cu credite de la Universitatea Babeş Bolyai Reșița. Totodată, urmează demararea în parteneriat a unor proiecte Erasmus și vizite pentru schimb de experiență între elevi și profesori de liceu din cele două localități.
Mulțumiri speciale domnului Vadim Branzaniuc, pretor (primar) al principalului sector al Chișinăului, pentru sprijinul acordat în organizarea și derularea tuturor întâlnirilor“ a mai precizat edilul reșițean.
Dan AGACHE

Știrile zilei