La Biserica „Schimbarea la Față” din Govândari, Reșița, rugăciunea s-a împletit astăzi cu amintirea, iar dorul cu muzica. Comunitatea bănățeană l-a comemorat pe unul dintre cei mai îndrăgiți și valoroși instrumentiști ai Banatului de Munte și ai folclorului românesc – Petrică Vița.
Sunt oameni care pleacă dintre noi și oameni care, deși pleacă, rămân.
Rămân în cântec, în povești, în fotografii, în glasurile celor care i-au cunoscut, în dorul unei familii și, mai ales, în memoria unei comunități care nu se împacă niciodată pe deplin cu despărțirea.
Petrică Vița este unul dintre acei oameni, lucru pe care l-am înțeles încă odată și astăzi.
Astăzi, la Biserica „Schimbarea la Față“ din Govândari, Reșița, s-au adunat rugăciunea, amintirea și dragostea pentru marele instrumentist al Banatului de Munte. O comemorare în care numele lui Petrică Vița a fost rostit cu evlavie, iar amintirea sa a fost așezată, încă o dată, înaintea lui Dumnezeu.
Slujba a fost condusă de părintele arhimandrit dr. în teologie Casian Rușeț, de la Episcopia Caransebeșului, parte integrantă a familiei Vița, alături de părintele Nicolae Hațegan și părintele Sorin Bușoi de la parohia amintită.
În biserică, acolo unde cuvintele sunt uneori prea mici pentru a cuprinde durerea unei despărțiri, s-a simțit mai mult decât tristețea. S-a simțit recunoștința pentru omul care a lăsat în urmă o operă, o familie, prieteni, un public care l-a iubit și o lume întreagă de cântec.
Pentru că Petrică Vița nu a fost doar un taragotist desăvârșit.
A fost un reper al folclorului bănățean, un artist care a făcut din instrumentul său o voce. O voce care putea să râdă, să plângă, să cheme, să aline și să spună ceea ce uneori, arareori depășește puterea cuvântului rostit.
Iar taragotul lui Petrică avea ceva ce nu se poate învăța din nicio carte: avea suflet.
Trei ani au trecut. Dorul însă nu știe să numere anii
În această vară, Petrică Vița ar fi împlinit 60 de ani. Reperul vârstei rotunde a făcut și mai apăsătoare absența unui om care ar fi trebuit să fie încă printre noi, să cânte, să glumească, să-și strângă familia în jur și să ducă mai departe povestea muzicii bănățene.
În urmă cu câteva luni, Reper24 scria despre cei trei ani de dor nestins care s-au așternut peste plecarea lui Petrică Vița. Un dor care nu s-a consumat și care, paradoxal, pare să crească odată cu trecerea timpului.
Pentru că există absențe pe care timpul nu le vindecă.
Doar învață oamenii să trăiască împreună cu ele.
Iar în cazul lui Petrică Vița, fiecare cântec bănățean, fiecare doină, fiecare taragot care se aude undeva prin Banat poate deveni, pentru câteva clipe, o întoarcere acasă.
O întoarcere la Petrică.
La omul bun, modest, cald și generos, la artistul care și-a purtat instrumentul la piept și și-a dăruit talentul celor din jur.
Ramona, jumătatea care continuă să cânte și să ducă mai departe iubirea
Poate că una dintre cele mai dureroase forme ale dorului este cântecul. Mai ales atunci când cel care cântă a iubit. Și mai ales atunci când cântecul este dedicat celui care nu mai poate răspunde.
Ramona Vița, jumătatea de suflet a lui Petrică, a transformat de atâtea ori durerea în cântec. Iar în fiecare doină dedicată lui se simte acea iubire care nu se termină odată cu moartea.
Astăzi, la biserică, Petrică a fost din nou acasă.
Acasă în rugăciunea familiei.
Acasă în amintirea prietenilor.
Acasă în sufletele celor care l-au iubit.
Și, mai ales, acasă în Banatul pe care l-a slujit prin cântec.
O zi de comemorare care se va încheia prin muzică
Acțiunea de comemorare a fost atent pregătită de managerul Centrului de Cultură și Artă Caraș-Severin, Dan Mirea, omul care a înțeles că memoria marilor artiști nu trebuie lăsată doar în fotografii și în amintirile celor apropiați. La întregul eveniment de aducere aminte a ținut să fie prezent unul din oamenii care i-a apreciat talentul și prietenia atât în viață, cât și după ce Petrică nu mai e cu noi, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, alături de care s-a aflat și doamna consilier județean dr. Felicia Quint, directorul Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici“ Clara Constantin și managerul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, Diana Țîrdea, dar și de Ansamblul de dansuri Renașterea al Primăriei Reșița și de tinerii artiști fideli ai Centrului.
Iar omagiul nu se oprește aici.
În această seară, în zona Platformei Câlnicel din Reșița, memoria lui Petrică Vița va continua prin muzică, într-un spectacol în care va urca pe scenă chiar Ramona Vița, alături de alți interpreți de fală ai Banatului.
Va fi, probabil, una dintre acele seri în care muzica va avea și zâmbet, și lacrimă.
Pentru că așa se întâmplă atunci când cânți pentru cineva pe care îl iubești și care nu mai este.
Cânți cu sufletul.
„Mă, omule, de ce-ai plecat?”
Poate că aceasta este întrebarea care a rămas în urma lui Petrică Vița.
O întrebare simplă, omenească, dureroasă.
De ce ai plecat?
De ce tocmai tu?
De ce atât de devreme?
De ce înainte ca generațiile care te-au iubit să mai aibă timp să-ți spună încă o dată cât ai însemnat pentru ele?
Petrică Vița a plecat la doar 56 de ani, lăsând în urmă o lume care încă încearcă să se obișnuiască fără el. Ne liniștim puțin la gândul că, spre deosebire noi, oamenii simpli, poate că artiștii adevărați nu pleacă niciodată cu adevărat.
Ei rămân în cântecele lor.
Rămân în oamenii pe care i-au format.
Rămân în familiile lor.
Rămân în locurile în care au cântat.
Rămân în memoria celor care îi pomenesc.
Și rămân, mai ales, în dor, așa cum frumos spunea în cuvântul său liber părintele Arhimandrit Casian Rușeț.
Iar astăzi, la Reșița, dorul pentru Petrică Vița a avut chip de rugăciune.
În această seară, va avea glas de taragot, de doină și de cântec bănățean.
Pentru că Banatul nu l-a uitat.
Și nici nu-l va uita.
Veșnică să-i fie amintirea, iar cântecul să-i rămână viu în inimile celor care l-au iubit.
Drum lin printre stele, Petrică! Și, dacă acolo sus se aude muzica, să le cânți și îngerilor o doină din Banatul nostru dă la munce, cum numai tu ai știut să o faci…
Sergiu TABAN
