Chiar dacă babele au trecut de aproape o săptămână, luna martie rămâne, an de an, cea mai capricioasă din punct de vede meteorologic. Ieri în Reșița erau aproape 20 de grade, soare și adia un vânt de primăvară; zarzării și-au scos la înaintare primele flori și natura părea că își îmbracă straie de primăvară.
Dar așa cum după ploaie vine soare și primăvara după o zi frumoasă vin ploile și frigul: meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsoare până mâine seara în toată țara. O alertă cod galben va intra în vigoare astăzi (miercuri) la ora 18:00 și anunță vânt puternic în 5 județe: Satu Mare, Bihor, Arad, Caraș-Severin și Timiș.
De miercuri, de la ora 16:00 până joi, la ora 20:00, precipitațiile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. Vor fi ploi, iar în noaptea de miercuri spre joi (15/16 martie) și în prima parte a zilei de joi în dealurile vestice, dar și în zonele mai joase din Maramureș, Transilvania și nord-vestul Moldovei se vor semnala și lapovițe și ninsori.
La munte, din seara zilei de miercuri vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent în Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali. Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare în regiunile vestice, iar din dimineața zilei de joi și în cele estice, sudestice, precum și pe crestele montane, cu viteze în general de 45…55 km/h.
Local și temporar, mai ales în zona de câmpie din Crișana și Banat, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de peste 55…60 km/h, se precizează în comunicatul emis de ANM.
Dan AGACHE

















