12.9 C
Reșița
luni, 09 martie 26

Plujar: Două legi pentru protejarea tinerilor de jocurile de noroc au trecut de Senat

Două proiecte de lege menite să protejeze copiii și tinerii de dependența de jocurile de noroc au fost adoptate de Senat și urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, for decizional. Inițiativele vizează atât limitarea accesului în sălile de joc, cât și eliminarea reclamelor agresive la pariuri și păcănele.

Una dintre propuneri prevede interzicerea accesului persoanelor sub 21 de ani în sălile de jocuri de noroc, în timp ce a doua introduce restricții severe privind publicitatea:

  • eliminarea reclamelor online la jocuri de noroc între orele 06:00 și 24:00;
  • interzicerea reclamelor la pariuri și păcănele în materialele dedicate minorilor;
  • eliminarea persoanelor publice din reclamele la jocuri de noroc.

Deputatul USR Andrei Plujar a declarat că măsurile sunt necesare pentru a opri expunerea tinerilor la un fenomen care produce dependență și afectează grav sănătatea mintală.

Profitul industriei jocurilor de noroc nu poate fi construit pe vulnerabilitatea copiilor și tinerilor. Acesta este un moment de responsabilitate politică în care protecția sănătății mintale a tinerilor prevalează în fața intereselor comerciale ale unei industrii agresive. Prin ridicarea pragului de vârstă la 21 de ani și eliminarea reclamelor care folosesc persoane publice ca momeală, curățăm spațiul public de factori care încurajează dependența și adicția”, a precizat Plujar.

Cele două inițiative legislative au fost înregistrate în Parlament în noiembrie 2025 și sunt semnate de deputata USR Diana Stoica, alături de parlamentari din USR, PNL, UDMR și PSD.

Proiectele fac parte din pachetul legislativ USR intitulat „Fără păcănele!”, care cuprinde opt propuneri menite să combată expansiunea jocurilor de noroc și efectele acestora asupra populației.

Printre măsurile incluse în acest pachet se numără:

  • interzicerea sălilor de jocuri în apropierea școlilor, parcurilor, spitalelor și bisericilor;
  • eliminarea sălilor de joc de la parterul blocurilor;
  • interzicerea reclamelor la păcănele din orice spațiu public, inclusiv de pe străzi și stadioane;
  • introducerea unui buton de autoexcludere pe site-ul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc;
  • sancțiuni dure pentru operatorii care permit accesul persoanelor autoexcluse, inclusiv amenzi și suspendarea licenței pentru șase luni.

Inițiatorii susțin că România se confruntă cu un fenomen alarmant al dependenței de jocuri de noroc, iar lipsa unor reglementări stricte a permis dezvoltarea necontrolată a industriei, în special în rândul tinerilor. Proiectele adoptate de Senat sunt considerate un pas important către limitarea acestui fenomen și protejarea generațiilor vulnerabile.

Lorena POENARU

Știrile zilei