Polițiștii cărășeni vor fi la datorie și în aceste zile de sărbătoare pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, cât și în scopul combaterii acestora și impunerii ferme a legii, dau asigurări reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin
În perioada 24 -26 decembrie peste 150 de polițiști (folosind, în medie, 80 de autospeciale) de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, poliție transporturi, precum și polițiști de la alte structuri vor acționa în teren, în fiecare zi, transmite Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin:
„Polițiștii rutieri vor acționa pe căile de acces ce converg spre zonele de agrement, în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor și blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea și controlul circulației pe principalele căi de comunicație spre și dinspre stațiunile turistice.


Pentru prevenirea accidentelor de circulație și menținerea unei atitudinii prudente în trafic, polițiștii rutieri vor acționa cu aparate radar în tot județul.
Polițiștii de la transporturi vor asigura măsurile de ordine publică în trenuri de călători, dar și în stațiile de cale ferată.
De asemenea, polițiștii cărășeni continuă activitățile pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislației privind obiectivele pirotehnice”.
Reprezentanții IPJ transmit și o serie de recomandări pentru aceste zile de sărbătoare:
- În perioada sărbătorilor, dacă plecați cu mașina, interesați-vă despre condițiile meteo și alegeți corect ruta. Asigurați-vă că autoturismul funcționează în parametri optimi, că aveți valabile asigurarea obligatorie (R.C.A.) și inspecția tehnică periodică (I.T.P.)!
- Nu uitați că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei!
- Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic şi nu uitaţi de politeţea rutieră. Pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule! Vă reamintim că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum sau trafic reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România!
- Și oboseala la volan este una dintre cauzele des întâlnite la producerea accidentelor. Simptomele oboselii duc la scăderea timpului de reacţie! Așa că, la primele semne de oboseală, întrerupeți deplasarea, parcați vehiculul într-un loc sigur şi odihniți-vă.
- Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea mașinii pe timp de noapte sau pe distanţe mari.
- Le recomandăm pietonilor să traverseze drumul numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă!
- Respectaţi toate regulile de circulaţie, fie că sunteţi pieton sau conducător auto, indiferent de cât de mult vă grăbiţi.
Karina TINCUL