Noul an școlar 2024-2025 începe mâine și la fel ca în fiecare toamnă, au fost luate o serie de măsuri pentru ca elevii să își deruleze cursurile în siguranță.
Subiectul a fost abordat în cadrul unei conferințe de presă în care reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au prezentat pe larg cum s-au pregătit pentru începerea noului an școlar. Au mai fost prezenți și reprezentanți ai Inspectoratelor județene de Jandarmi și pentru Situații de Urgență, dar și ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog. Cu toții au dat asigurări că vor face tot ce le stă în putință pentru ca elevii cărășeni să fie în siguranță. Au mai lipsit ceva cifre concrete, cum ar fi, de exemplu, numărul de unități școlare fără autorizație de securitate la incendiu, dar autoritățile au promis că vor reveni cu date exacte.
Am reținut, în schimb, că unitățile de învățământ preuniversitar din județ sunt incluse în itinerariile de patrulare auto și pedestră și că încă din prima zi de școală, aproximativ peste 150 de polițiști vor fi prezenți alături de elevi, profesori și părinți în unitățile de învățământ și în zona adiacentă acestora.
De asemenea, șeful IPJ Caraș-Severin, comisar șef Ciprian Lăzărescu, ne-a informat că vehiculelor destinate transportului de elevi au fost verificate din punct de vedere al licențierii, al existenței inspecției tehnice periodice și valabilității asigurării de răspundere civilă obligatorie. În plus, șeful IPJ a transmis că unitățile economice din zona adiacentă școlilor sunt verificate cu privire la respectarea legislației privind categoriile de produse ce pot fi comercializate minorilor.
Demn de menționat mai este faptul că la inițiativa polițiștilor Biroului Siguranță Școlară, au fost achiziționate, din donațiile polițiștilor și cu sprijinul asociațiilor profesionale, sindicale și a unui ONG, 37 de ghiozdane cu rechizite școlare, care vor fi dăruite unor copii ai căror părinți au posibilități materiale reduse.
Karina TINCUL
Polițiștii caraseni pregătiți pentru inceperea noului an școlar, adică au citit cărțile recomandate pentru vacanta, au unghiile tăiate, batista curată, penarele doldora de creioane bine ascuțite… Pentru multi dintre domniile lor e ca un fel de insultă ceea ce se întâmplă. Unii au fugit toată viața de școală și acum îi trimite șeful sa patruleze la școli. Cum ți-e și cu viața asta, parca are haz.
Eu când am văzut cuvântul „polițist” asociat cu cuvântul „școală” am crezut că e vreun banc ceva. Cu informații despre câte unități nu au autorizații vor veni în următoarea vacanță de vară (banuiala mea).
Voi incompetenți de doi bani, nu sunte-ți în stare să opriți idioții, probabil plozii șefilor din militie, politic de partid și alți nefuncționali și o vinde-ți pe aia cu copiii sunt protejați, în regulă, totul este sub control, controlul lui naiba nu sunte-ți în stare să vă ține-ți cașcheta….
Voi incompetenți de doi bani, nu sunte-ți în stare să opriți idioții, probabil plozii șefilor din militie, politic de partid și alți nefuncționali când fac curse pe bulevard cu motoare vs. pe patru roți și o vinde-ți pe aia cu copiii sunt protejați, în regulă, totul este sub control, controlul lui naiba nu sunte-ți în stare să vă ține-ți cașchet
Voi incompetenți de doi bani, nu sunte-ți în stare să opriți idioții, probabil plozii șefilor din militie, politic de partid și alți nefuncționali când fac curse pe bulevard cu motoare vs. pe patru roți și o vinde-ți pe aia cu copiii sunt protejați, în regulă, totul este sub control, controlul lui naiba nu sunte-ți în stare să vă ține-ți cașcheta
Domnilor politisti, veniti va rog noaptea sa vedeti cum minorii consuma alcool si droguri in pasajul pietonal ( si in proximitatea acestuia) de pe B-dul Republicii 22!
”… în cadrul unei conferințe de presă în care reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au prezentat pe larg cum s-au pregătit pentru începerea noului an școlar…”
–
Da, reprezentanții IPJ au avut nevoie de conferință de presă (cumpărată) pentru a se bă(le)ga în seamă asupra modului cum s-au pregătit pentru începerea noului an școlar.
Au dispus, ca acțiune preventivă, înaintarea prealabilă în grad a analfabeților din subordine, cu roluri la gard.
Norocul lor (al reprezentanților) este că industria românească încă nu produce arme de asalt pe care unii copii să le poată aduce pentru a vizita școala (pe care o urăsc), ca prin alte țări NATO.
Acești copii (cei de aici) pot deveni viitori angajați MAI pentru orice manifestare de ură (legală sau ilegală) față de capra vecinului, cea cu mai multă școală (decât secera și ciocanul).
Nu?