Au sunat sirenele astăzi la Reșița (la fel ca în toată țara, de altfel, fiind derulat exercițiul de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”), exercițiu urmat de un ceremonial religios și militar ce a avut loc în centrul civic al municipiului de pe Bârzava. Totul cu ocazia Zilei Protecției Civile, marcată anual la data de 28 februarie.
Pompierii cărășeni, atât de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin, cât și de la servicii voluntare sau private, au „luat cu asalt” centrul civic al municipiului cu o parte a tehnicii din dotare, pe care au prezentat-o celor interesați, în special celor mai mici dintre reșițeni. Și ca de obicei la astfel de evenimente, s-au ținut discursuri, au avut loc avansări în grad, s-au dat diplome.

Ioan Dragomir: „Le mulțumesc tuturor celor care sunt oră de oră la datorie”
Evenimente care pot amenința viața și sănătatea populației, mediul înconjurător și patrimoniul național pot apărea în orice moment, motiv pentru care activitatea din domeniul protecției civile rămâne una vitală, a atras atenția Ioan Dragomir, prefectul județului Caraș-Severin și în același timp președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

„Îi felicit cu acest prilej pe toți cei care fac parte din sistemul de protecție civilă: pompieri, salvamontiști, piloți, medici, paramedici, asistenți, precum și personal tehnic, administrativ, voluntari, fără de care misiunile de salvare nu ar putea fi realizate cu succes.
Le mulțumesc tuturor celor care sunt oră de oră la datorie, pentru profesionalismul și responsabilitatea de care dau mereu dovadă, astfel încât cetățenii acestui județ să fie în siguranță”, a mai adăugat prefectul Dragomir.
Ioan Popa: „Avem o colaborare extraordinară cu echipele ISU”
Nu a lipsit de la eveniment nici primarul Ioan Popa, edilul amintind cu această ocazie de un protocol semnat anul trecut de Primăria Reșița cu ISU Semenic:
„Este o bucurie în această zi însorită să vedem tehnica militară, să vedem că cetățenii Reșiței și cei ai județului Caraș-Severin se pot bizui în caz de nevoie pe echipe bine organizate și pe oameni. Din punct de vedere al Primăriei Reșița, vreau să menționez că avem o colaborare extraordinară cu echipele ISU. Aș menționa aici că la finalul lui 2023 am semnat un protocol cu ISU în ideea de a deschide în zona Mociur un nou punct să poată să acționeze în caz de nevoie mult mai rapid decât de unde se vine azi, din zona veche a orașului. Mai cu seamă că 65% din populație orașului locuiește în zona Govândari și timpii de intervenție pot să fie mult mai rapizi ceea ce poate să ducă evident la salvări de vieți și la rezolvarea unor situații cu operativitate mult mai mare”.

La rândul său, Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a amintit de buna colaborare cu ISU Semenic și de proiectele derulate împreună pentru dotarea pompierilor cărășeni cu echipamente de ultimă generație.
„Sărbătorită în 28 februarie, Ziua protecției civile ne reamintește, an de an, de rolul protecției civile, în prezent atribuțiile acesteia fiind îndeplinite de către inspectoratele județene pentru situații de urgență. Constant, ISU Semenic a fost un partener de încredere al CJ, rezultatele activității instituției, dincolo de dedicarea și implicarea personalului, sunt determinate și de dotarea cu echipamente de intervenție performante. Este și motivul pentru care susțin parteneriatul cu CJ Caraș-Severin, iar proiectele cu finanțare externă pe care le derulăm au cu precădere scopul de a facilita acțiuni rapide în caz de urgență”, a precizat Romeo Dunca.

În încheierea manifestării, locotenent colonel Ionel Petru Tilca, șeful ISU Semenic a dat citire mesajului conducerii IGSU cu ocazia Zilei Protecției Civile, reamintind de faptul că astăzi se sărbătoresc 91 de ani de protecție civilă în România. Primul document de legiferare a protecției civile în România a fost Înaltul Decret regal nr. 468 semnat de Regele Carol al II-lea la data de 28 februarie 1930. În anul 1933, decretul este publicat în Monitorul Oficial ca Regulamentul de funcționare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene, act care a stat la baza înființării primelor structuri cu atribuții de apărare civilă în România, atribuții îndeplinite în prezent de inspectoratele pentru situații de urgență.
Karina TINCUL

















