Port de agrement în stațiunea turistică Berzasca

Pentru că nu au prins această primă sesiune de depunere, alte două proiecte transfrontaliere vor fi depuse spre finanțare de administrația locală din Berzasca, în toamna acestui an. Unul se referă la înființarea unei infrastructuri locale de turism intitulate „Marină“, un prim port de agrement pe Dunăre, destinat ambarcațiunilor mici, iahturilor și bărcilor de agrement.

Ne dorim ca toate ambarcațiunile să fie ținute într-un punct ce va fi dotat cu utilitățile necesare, așa cum este civilizat și cum se găsesc și în alte țări, iar pentru partea sârbească, să fie construit și un tronson de faleză ce va face parte din strategia lor de faleză de-a lungul Dunării, până la cetatea Golubăț“, a precizat primarul comunei Berzasca, Petru Furdui.

Valoarea proiectului este de aproximativ un milion de euro pentru fiecare parte, a adăugat Petru Furdui: „Pentru a nu fi respins de la finanțare acum, pentru că nu se întruneau toate condițiile impuse de finanțator, am decis amânarea lui pentru toamna acestui an.“

Un alt proiect amânat, tot pentru toamna acestui an, va fi realizat pe baza unei colaborări dintre două ONG-uri, unul din Berzasca, iar celălalt din Golubăț, prin care să fie organizate acțiuni culturale și sportive în cele două localități despărțite de Dunăre.

„Doream achiziția unor dotări necesare unor astfel de activități: o scenă, tribune, garduri de protecție, securizarea participanților, dotarea cu grupuri sanitare ecologice, în ideea de a avea niște dotări care să diminueze cheltuielile pentru evenimentele viitoare ce le vom avea în stațiunea turistică Berzasca“, a mai spus Petru Furdui, pentru Reper24.

Dan AGACHE

 

Știrile zilei