Președintele Federației Sindicale Aquarom limpezește situația din Apele Române!

Președintele FSD – Federația Sindicală Democratică Aquarom, Horia Gavril, pansează imaginea rănită, în ultima perioadă, a Apelor Române. 

Ședința Colegiului Prefectural a adus în rândul discuțiilor de interes public și o serie de explicații legate de activitatea angajaților Administrației Naționale Apele Române, interpretate după bunul plac și într-o cheie politică de o serie de părerologi de serviciu, după inundațiile dezastruoase ce au avut loc în județul Galați.

În cadrul Comisiei de Dialog Social o poziție importantă legată de modul în care funcționează Apele Române i-a aparținut lui Horia Gavril, președintele F.S.D. Aquarom, exponent al unei zone semnificative din rândul angajaților Administrației Naționale Apele Române – ABA Banat.

În cadrul Comisiei de Dialog Social de la nivelul Prefecturii Caraș-Severin, am susținut poziția Federației Aquarom și a Federației Apehid în ceea ce privesc manipulările și dezinformările în formă continuată din ultima vreme.

Am să mă rezum: așadar, nu există 3 șoferi la un inspector – sunt zero șoferi la un inspector, adica nu există în Apele Romane șoferi destinați special pentru inspecție, exista șoferi pe autobasculante și șoferi care deservesc mai multe activități din departamentele Apelor Române, activități pe care le-am enumerat.

Totodată am prezentat salariile nete la zi, după ce în presa centrală au apărut eronat salariile brute, ca fiind salarii nete ale unor angajați.  

De asemenea, am vorbit despre nevoia stringentă de angajări la baza sistemului, în speță agenți hidrotehnici, muncitori hidrometri și am transmis către guvern și către presa prezentă la această ședință ce ar însemna reorganizarea Apelor Române în condițiile lipsei de personal acute existente în prezent.  

Mai concentrat aș putea spune că la următoarele inundații va fi mai rău decât ceea ce am văzut în cazul Pechea. De asemenea, am transmis cu această ocazie că în jur de 70% din inundațiile și pagubele produse de acestea provin din scurgeri de pe versanți, nu din cursurile de apă administrate de ANAR.

În concluzie, eu sper că mulți dintre cei prezenți la ședința Comisiei de Dialog Social, , s-au lămurit cum stau lucrurile la Apele Române, așa cum cred că lămurit a fost și domnul prefect al județului, Ioan Dragomir“, a transmis cu această ocazie Horia Gavril – președintele Federației Sindicale Democratice „Aquarom“.

Sergiu TABAN

3 COMENTARII

  1. Cum rămâne cu COLMATAREA râului Bârzava pe porțiunea Baraj Secu – cartier Muncitoresc din orașul încă populat numit REȘIȚA?
    Ne poate da mai multe detalii despre „pădurile luxuriante” din albia râului cu un nivel crescut de aluvionare în urma inundațiilor din trecut care încă există și se dezvoltă zi de zi?!
    Mai știe cumva de inundațiile de pe la începutul anilor 2000, când o porțiune din județul Timiș a devenit o deltă datorită proastei gestionări a barajelor de munte?
    Si unde se mai pune faptul că debitul Bârzavei este artificial mărit, de pe la MHC Grebla încolo, iar albia râului a rămas cu aluviuni imense „înverzite”, în urma unor lucrări de cosmetizare a albiei, în condițiile in care erau necesare nu numai operații nu numai decolmatare ci și de adâncire a albiei pe anumite secțiuni!
    Da, niște lucrări efectuate presupus fizic numai ca să dea bine numai în scripte dar pe teren IOC!
    Ceva mai multe detalii poate oferi despre lucrări?

  2. Mai pe scurt, și atunci când ați avut oameni nu ați făcut ceea ce trebuia corect făcut, de vină este din nou este „păreologia” aia: „las că ie bine ș-așa” „noi s-o ducem bine, restu – Dumnezeu cu mila”

  3. „70% din inundațiile și pagubele produse de acestea provin din scurgeri de pe versanți, ”
    Până și comuniștii aveau ceva mai multă minte si erau conștienți de faptul că o „conductă” mai mică se colmatează mai repede și la debite mai mici, iar albia cursul unui rău/pârâu se umple cu depunerile aluvionare datorită vitezei mici de curgere (încetinită de vegetația abundentă, încărcând bazinul hidrografic din amonte), a pantelor cu grad 0 inclinație, …
    În această epocă se pare că se inventează roata pătrată și se aruncă vina pe desanții versanți!

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei