18.7 C
Reșița
vineri, 06 august 21

Președintele PRO România Bocșa, Olimpiu Brie, susține cu tărie candidatura lui Mirel Patriciu Pascu!

Alianța PRO România- PSD funcționează în continuare în Caraș-Severin, inclusiv la alegerile ce vor avea loc la finalul acestei săptămâni la Bocșa. Președintele PRO România Bocșa, Olimpiu Brie, a anunțat că partidul din care face parte îl susține pe social-democratul Mirel Patriciu Pascu pentru un nou mandat de primar. Pascu este considerat de președintele PRO România Bocșa ca fiind omul potrivit pentru a schimba în bine destinul orașului.

Și de data aceasta, în Caraș-Severin funcționează alianța PRO România-PSD. Drept dovadă la Bocșa, PRO România nu și-a pus candidat, susținem cu tărie candidatura lui Mirel Pascu. Avem deplină încredere în acesta și credem că poate scoate orașul din situația în care este”, a precizat Brie, acesta adăugând că este dispus să lupte cot la cot cu Mirel Pascu pentru dezvoltarea orașului Bocșa.

Declarația a fost făcută astăzi, cu ocazia unei vizite derulate la Bocșa de către vicepreședintele PSD Titus Corlățean și vicepreședintele Camerei Deputaților, Alexandru Rafila,  alături de senatorul Ion Mocioalcă și deputatul Silviu Hurduzeu.

spot_img

 

Sergiu TABAN

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei