Prima forță politică în Caraș-Severin va fi AUR, susține coordonatorul filialei județene, Samuel Miclău

Ne propunem ca AUR să fie prima forță politică în Caraș-Severin”, a afirmat coordonatorul filialei județene a partidului, Samuel Miclău, cu prilejul vizitei în județ a secretarului general al partidului, deputatul Silviu-Titus Păunescu.

Demnitarul AUR a avut prilejul să se întâlnească cu mai mulți membri din cadrul organizației municipale, dar și cu membri din Biroul de Conducere Județean Caraș-Severin și a aflat mai multe despre activitatea organizației.

Samuel Miclău spune că  se bazează pe activitatea filialei și mai ales pe calitatea oamenilor care au venit și urmează să mai vină în partid, astfel că „AUR poate deveni prima forță politică din județ”, după părerea sa.

Construcția sănătoasă a filialei AUR Caraș-Severin a fost remarcată de secretarul general al partidului, care și-a anunțat susținerea sa, în contextul în care acesta cunoaște bine județul și mai ales  potențialul său turistic.

De asemenea, măsurile economice propuse de AUR la nivel național vor da ocazia dezvoltării afacerilor și în județul Caraș-Severin, județ care, din păcate, a pierdut aproape tot ceea ce ține de acest sector, în această perioadă de „democrație originală”, se arată în comunicatul primit la redacție din parte filialei Caraș-Severin a partidului.

Daniela TUDOR

 

3 COMENTARII

  1. „Ne propunem ca AUR să fie prima forță politică în Caraș-Severin”, a afirmat …

    Nu ”vă propunem” (nimic) ci ”ne propunem” (nouă), măi nene …
    Dracu’ se ascunde în detalii, nu?

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei