Una din clădirile emblematice ale Reșiței, Școala Pittner, sub al cărui acoperiș au învățat pe vremuri generații întregi de reșițeni, se pregătește să își recapete strălucirea de odinioară. În urmă cu cinci ani, autoritățile locale luau în considerare demolarea clădirii aflată într-o stare avansată de degradare, dar în cele din urmă s-a reușit demararea unui proiect și obținerea finanțării necesare pentru restaurarea fostei „Pittner Schule” și salvarea în acest mod a unui crâmpei din istoria municipiului de pe Bârzava.
Aproape cinci milioane de lei vor fi investiți în restaurarea clădirii de patrimoniu, astăzi reprezentanții administrației locale predând amplasamentul constructorului care a câștigat licitația pentru derularea lucrărilor.
„Casei Pittner, una din cele mai vechi construcții ale orașului se va transforma cu ajutorul fondurilor norvegiene într-un centru cultural, sperăm noi în 12-13 luni din acest moment. Practic Primăria Reșița începe un drum nou, punerea în valoare a patrimoniului al orașului. Sperăm că în acest proces să fim sprijiniți și de către echipa care a proiectat reabilitarea, pentru că este o lucrare mai sensibilă și prezența lor pe șantier va fi necesară pentru a superviza fiecare etapă. Ne dorim ca în perioada următoare să reușim să accesăm și alte fonduri pentru alte obiective istorice din Reșița”, a precizat cu acest prilej Dorinel Hotnogu, consilier în cadrul Primăriei Reșița.
Lucrările vor fi realizate de asocierea Euro Business Concept SRL – Top Line Construct SRL, iar conform proiectului, monumentul istoric de clasă B va fi readus la starea inițială, din punct de vedere arhitectural și cromatic, și va fi dotat cu sisteme informatice şi didactice moderne, urmând să fie transformat într-un centru dedicat activităților culturale și educaționale.
„Suntem bucuroși că vom participa la realizarea acestui obiectiv, alocăm resursele necesare astfel încât într-un termen relativ scurt să realizăm această lucrare bine și la timp. Societatea noastră are sediul social în Târgu Neamț, dar birourile și punctul de lucru sunt în București. În acest moment suntem în decursul unui proces de dezvoltare, putem să spunem că am crescut într-o perioadă relativ scurtă datorită faptului că am reușit să câștigăm anumite licitații astfel încât să putem să ne dezvoltăm. La ora actuală avem un efectiv de aproximativ 60 de muncitori, personal TESA, ingineri, șefi de șantiere. Suntem implicați în reabilitarea-restaurarea mai multor obiective din țară, printre care Muzeul Județean Pitești, într-o proporție de 70%, tot în cadrul unei asocieri, Liceul Sfântul Haralambie din Turnu Măgurele, Teatrul 53 din Grivița, unde lucrările au demarat acum o lună de zile. La Reșița, lucrările vor demara în termen de 3 zile de la momentul la care primim ordinul de începe al lucrărilor. Clădirea arată destul de bine față de alte lucrări pe care le-am realizat”, a precizat Bogdan Buftea, reprezentantul companiei Euro Business Concept.
Termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni, iar valoarea contractului este de 4.789.623,94 lei (fără TVA). La finalizarea lucrărilor, clădirea se va transforma într-un centru cultural, în care vor fi amenajate un mic muzeu, o sală de suveniruri, un atelier de pictură o bibliotecă și spațiu administrativ.
„Ne dorim să derulăm aici diverse evenimente, ateliere, să fim un far pentru renașterea acestei zone istorice a Reșiței și sperăm ca locuitorii să primească un nou suflu odată cu restaurarea clădirii. Contăm foarte mult ca echipa de constructori să fie una profesionistă și cu experiență pentru că este o clădire deosebită. Combinația aceasta de elemente naturale cu o structură de fundație din piatră râu, această combinație între straturile de cărămidă crudă, cărămidă arsă și lemn este o lucrare deosebită, construită acum aproximativ 150 de ani și noi ne dorim să fie restaurată exact așa cum a fost construită de familia Pittner undeva la finalul secolului XIX. Sperăm să avem clădirea funcțională pe sfârșitul anului 2023 sau în prima lună din 2024”, a precizat la rândul său Andrei Szabo, președintele organizației Euroland Banat, ong partener în derularea proiectului de la Școala Pittner.
Karina TINCUL
👍👍👍👍👍👍
”se va transforma cu ajutorul fondurilor norvegiene …”
–
Adică ceasul solar (din poză) se va transforma în ceas cu cuc (digital)?