Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben, portocaliu și roșu pentru mai multe zone din țară, inclusiv zona de vest și județul Caraș-Severin. Avertizarea este valabilă până joi, la ora 18:00.
Codul galben de avertizare este pentru zona de munte, din Banat, Crișana, Maramureș, Dobrogea și în nord-vestul Transilvaniei, acolo unde vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…75 km/h. În zona montană se vor acumula cantități de precipitații în general de 25…40 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1500 m, mixte.
Temporar va ploua și în restul teritoriului, în special în jumătatea de vest, unde se vor acumula cantități de apă ce vor depăși local 20…25 l/mp. Din seara zilei de miercuri (18 ianuarie), la început în regiunile vestice, apoi treptat și în zonele de munte, vântul va
slăbi în intensitate.
La altitudini de peste 1800 m în Munții Apuseni și nordul Carpaților Orientali va fi viscol puternic (rafale de peste 100…110 km/h), în timp ce la altitudini între 1500 m și 1800 m în Carpații Meridionali vor fi intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 100…110 km/h) și precipitații mixte, ceea ce i-a determinat pe meteorologi să emită un cod portocaliu, valabil din această seară (ora 22:00) până mâine (ora 18:00). Se vor acumula cantități însemnate de precipitații, de 30…50 l/mp și izolat de peste 60…70 l/mp
Tot din această seară dar până mâine la ora 14:00, a fost emisă o avertizare de cod roșu de viscol puternic, la altitudini de peste 1800 m în Carpații Meridionali, inclusiv în estul județului Caraș-Severin, unde vor fi rafale ale vântului de peste 120…140 km/h, iar vizibilitatea va fi redusă spre zero.
Dan AGACHE