Exploatarea aurului verde, a pădurilor a devenit un motiv de îmbogățire pentru unii și de faliment pentru alții. E știut că cea mai rentabilă afacere este furtul de masă lemnoasă, ridicat la rang de hoție a gulerelor albe, cei ce lucrează sub protecția autorităților, cei cu care fac afacerile necurate, cei cu care împart profitul mare.
De partea cealaltă sunt micile firme care vor și nu prea pot să lucreze legal: salariile au crescut (7 mii de lei în mână, un șofer de exploatare, până la 10 mii un lucrător pe taff), motorina s-a scumpit, prețul cerut pe exploatarea masei lemnoase s-a dus și el în sus… E greu pentru unii, e imposibil pentru alții. Comune întregi care asigurau exploatarea lemnului pentru localnici (materiale de construcții, un gater, lemn de foc) au rămas cu ochii în soare, pentru simplul motiv că micii întreprinzători nu mai au puterea să supraviețuiască.
La sfârșitul săptămânii trecute am urcat pe Semenic; un pic de bulgăreală, un vin fiert, un strop de aer curat. Atâta doar că drumul spre și dinspre Semenic trece prin Văliug, comună așezată la poalele Munților Semenic, o zonă încărcată de verdele pădurii. Și acolo unde e pădure e normal să existe și exploatare forestieră. Făcută cu acte în regulă, cu respectarea tuturor normelor și a legilor, nimeni nu poate zice nimic.
Atâta doar că se naște o problemă: circulația pe drumurile județene, atât a mașinilor mici cu turiști, cât și a peridocurilor pline cu lemn venite din pădure. La zona de „confluență“, (intrarea pe DJ), plin de noroi din cauza vremii ploioase, a lipsei gerului și a zăpezii.
L-am contactat pe primarul comunei, Sorin Blaga, cel care ne-a spus că a făcut numeroase sesizări și a solicitat personal atât conducerii Ocolului Silvic din Văliug, cât și celor care exploatează masă lemnoasă în zonă să evite colmatarea cu crengi și resturi de lemn a ogașelor, să curețe drumul județean, să facă ceva pentru evitarea împrăștierii noroiului pe drumul de acces spre comună și implicit spre Semenic.
La rândul său, Mihai Bona, șeful Ocolului Silvic Văliug, verifică zilnic acest aspect, le solicită și el, la rândul său, același lucru, dar vremea ploioasă face aproape imposibil acest lucru:
„Au adus și așezat piatră la intrarea pe DJ, curăță noroiul cu lopata la fiecare ieșire a unui camion din parchet, încearcă pe cât posibil să păstreze zona curată. Din păcate, nu au oameni și când îi vezi în ce condiții lucrează te întrebi cum de s-a ajuns în această situație. Cine a avut și are interesul să omoare firmele mici, astfel încât să rămână doar marii exploatatori de masă lemnoasă, cei care fac jocurile pe piață“.
E foarte bine că mai există și afaceri normale (cinstite); e foarte bine că mai există firme românești care se ocupă de exploatarea aurului verde; e foarte bine că se întâmplă și lucruri legale, dar mă întreb: turiștii, cei care circulă pe astfel de drumuri, ce vină au?
E foarte posibil ca în cazul în care te deplasezi pe un astfel de drum ud și prinzi o porțiune noroioasă cu mâzgă și pământ să derapezi și ieși în decor (în cel mai fericit caz). Nici noi, cei ce circulăm pe drumurile publice și nici cei mai mult sau mai puțin vinovați de starea acestor drumuri nu ne dorim acest lucru. Și atunci rămânem între ciocan și nicovală, cu sau fără voia noastră.
Dan AGACHE
Cine a avut și are interesul să omoare firmele mici, astfel încât să rămână doar marii exploatatori de masă lemnoasă, cei care fac jocurile pe piață?
–
Leii cu pene, că doar nu struțo-cămila.
(”cămila nepăsărită și pasirea necămilită” – Dimitrie Cantimir)