-4 C
Reșița
marți, 14 ianuarie 25

Primăria Reșița, mai bogată cu un ski lift! Donat de Casa Baraj

Primăria Reșița este mai bogată cu un ski lift, după ce consilierii locali reșițeni au aprobat în ședința de ieri o donație din partea S.C. Casa Baraj S.R.L.. Conform declarațiilor primarului Ioan Popa, donația a fost făcută pentru a evita orice fel de discuții pe marginea subiectului, având în vedere că respectivul schi lift este situat în arealul viitorului domeniu schiabil Semenic.

Pe culoarul de coborâre de schi de pe Semenic până jos la Văliug, sunt trei pârtii de fapt, una de 6 km, una de 4 și una de 2. Pe unul din cele trei culoare, în partea inferioară a pârtiei, Casa Baraj are un schi lift. Ca să nu intrăm în conflict de interese și pentru a evita orice discuții, orice dispute, am decis să îl donăm Primăriei Reșița, lucru care a fost aprobat de consilieri locali. Și astfel Primăria Reșița a devenit mai bogată cu un schi lift”, a precizat la finalul ședinței primarul Ioan Popa.

„Suntem în discuții avansate cu Ministerul Economiei”, transmite primarul Ioan Popa

Dezvoltare zonei turistice Semenic este un proiect ambițios pentru care și-au dat mâna Primăria Reșița, Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria Văliug și presupune, printre altele, realizarea unor pârtii noi pentru practicarea sporturilor de iarnă, reabilitarea infrastructurii și a drumului de acces, amenajarea de locuri de parcare, realizarea unor instalații de transport pe cablu și a unor instalații de nocturnă și zăpadă artificială. În prezent, se caută finanțare pentru implementarea proiectului.

Suntem în discuții avansate cu Ministerul Economiei și Industriei să ne prindă în planul de finanțare al ministerului. Mai avem câteva detalii de discutat ca să intrăm în comitetul tehnico-economic acolo și atunci suntem cuprinși în bugetul de investiții al Guvernului României.

Mai sunt discuții destul de serioase cu ADR-ul, dar din păcate ADR-ul poate finanța doar în limita a 30%, pentru că fiind o activitate profitabilă este interzis să finanțeze mai mult. Dar, estimând proiectul la 30 și ceva pe milioane de euro, 10 milioane de euro dacă vin de la ADR sunt bineveniți, restul de 20 dacă vin de la Ministerul Economiei, bine, dacă nu suntem gata să luăm un credit sindicalizat de la BERD sau de la Banca Mondială pentru a finaliza proiectul în cât mai scurt timp”, a mai precizat recent primarul Ioan Popa.

 

Karina TINCUL

3 COMENTARII

  1. Pe modelul Dunca, donam ca toate cheltuielile cu mentenanță sa fie făcute pe bani publici… Dacă dona și crâșma îl credeam, asa ca rămâne un mărunt profitor…

  2. Nelu si-a vazut visul implinit: avandu-i pe toti de partea sa a facut ce a vrut, Valiugul si semenicul sunt ai lui. A taiat de a rrupt pe ruta Valiug – Semenic, Parc National.Apropos, unde este lemnul?
    Telegondola lui nici macar nu v-a ajunge pama in statiune ci doar langa cabana Pritenii Muntilor.
    Ultimul zvon este ca vrea sa bage si bariera sa interzica urcatul pe Semenic. Toti trebuie sa-i dea banii lui, ceilalti din statiune pot sa moara de foame.
    Si-a implinit visul, a pus mana de munte. Sau asa crede el….

  3. Da, cred că e o șmecherie la mijloc. Ski liftul deservește in continuare obiectivele turistice pe care a fost destinat să le deservească, încasările nu sunt f mari, în schimb cheltuielile de exploatare pot fi însemnate (să nu uităm de ex tot ce ține de verificările periodice ISCIR). Dacă în perspectiva trebuie făcută vreo revizie generală, cheltuiala poate fi considerabilă. Primăria Reșița poate avea un avantaj din beneficiile generale pe care le poate aduce Resitei exploatarea turistica a zonei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei