-3.2 C
Reșița
marți, 14 ianuarie 25

Primarul Boambeș mai bifează un proiect: bază sportivă la Prisaca

Încă o investiție în comuna Constantin Daicoviciu se apropie de final. Este vorba de un proiect pe fonduri europene finanțat prin Grupul de Acțiune Locală Țara Gugulanului din care UAT-ul face parte împreună cu alte 14 comune.

Prin GAL Țara Gugulanului am depus proiectul „Amenajare bază sportivă la Prisaca” și iată că acum după derularea tuturor etapelor, licitație, execuție, ne apropiem de finalizarea lucrărilor la amenajarea acestei baze sportive. Totul pentru a facilita evoluția echipei care va debuta în Liga a IV-a la fotbal”, a declarat primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeș.

Proiectul implică construirea de la zero a vestiarelor, a terenului de fotbal cu gazon natural de dimensiuni asemănătoare standardelor europene, tribune pentru aproximativ 150 de persoane, precum și împrejmuirea terenului.

Ne-am chinuit puțin să facem această lucrare la Prisaca pentru că prețurile au explodat și banii au fost cam puțini, dar sperăm ca în maxim 3 săptămâni să finalizăm lucrarea care oferă condiții pentru echipa de fotbal din comună. La baza aceasta sportivă pot juca chiar și echipe din Divizia B”, a declarat la final Austin Bojin, administratorul firmei care execută lucrarea din localitatea Prisaca, comuna Constantin Daicoviciu.

 

Lorena POENARU

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei