Ministerul Economiei şi-a dat acordul din luna mai 2021 pentru exploatarea cuprului în perimetrul „Moldova Nouă-Cariera de Banatite“ pentru CupruMold Mining, aşa cum se numește de acum Moldomin.
Investitorul care a primit licența, a depus în aceste condiții documentația pentru prelungirea ei, lucru care se va întâmpla probabil la sfârșitul lunii mai, după cum a declarat primarul orașului Moldova Nouă, Ion Chisăliță.
Edilul orașului din Clisura Dunării a dat și un grafic cu tot ce se va întâmpla la Moldova Nouă în acest sens.


„Începând din iunie, durează un an de zile pentru proiecte și avize, un an de zile pentru crearea infrastructurii pentru flotarea minereului și câteva lucrări care trebuiesc făcute în carieră.
Cariera este dezvoltată ca să poată continua activitatea și pe baza licenței obținute, care are valabilitate 5 ani, 2 ani și jumătate vor lucra în forță, în acea perioadă vor pregăti documentația pentru obținerea noii licențe pe 20 de ani și în 2 ani jumate, cât vor lucra au perspectiva, pe tehnologia cu care vin, să exploateze de 2 ori, de 2 ori și jumătate mai mult decât au exploatat comuniștii într-un an de zile. 3.500.000 de tone a fost producția maximă în vremea trecută, iar ei vor exploata de la 7 milioane la 10 milioane de tone”, a declarat primarul orașului Moldova Nouă, Ion Chisăliță.
Începerea exploatării înseamană 50% redevență pentru orașul Moldova Nouă, dacă legea nu se schimbă, 30% pentru Consiliul Județean Caraș-Severin și 20% pentru statul român.
„Vreau să vă spun că se va dezvolta Moldova Nouă în ritm mai accelerat decât s-a dezvoltat până în`89. Pentru Moldova Nouă începerea exploatării miniere va fi bine venită oricând, a așteptat destul. Resursa este a zonei, a Caraș-Severinului, sperăm să fie stabilitate din acest punct de vedere, mai ales că aceste minereuri neferoase, cupru în special și alte metale care se găsesc la Moldova Nouă, e drept, în cantități mici, vor fi căutate în permanență pe piață și se pare că la tot ce se întâmplă în lume, au început să valoreze tot mai mult”, a mai spus primarul orașului din Clisura Dunării, Ion Chisăliță.
Lorena POENARU