Spitalul Orășenesc din Oțelu Roșu, principala unitate medicală care deservește locuitorii orașului de pe Valea Bistrei și ai comunităților învecinate, va avea, începând cu 11 august 2026, o nouă conducere.
Actualul manager, economistul Marius Alin Mihăescu, își încheie mandatul, urmând să predea atribuțiile de conducere economistei Roxana-Mihaela Lăzărescu, desemnată manager interimar pentru o perioadă de șase luni.
Schimbarea survine într-un moment în care sistemul sanitar se confruntă cu numeroase provocări, iar continuitatea actului managerial reprezintă un element important pentru funcționarea în condiții optime a spitalului. Noul manager interimar va avea responsabilitatea de a asigura stabilitatea administrativă și financiară a unității medicale, precum și de a coordona activitatea spitalului până la organizarea procedurilor pentru ocuparea definitivă a funcției.
O apariție ușor surprinzătoare, Roxana-Mihaela Lăzărescu, de profesie economist, vine la conducerea spitalului într-o perioadă în care eficiența administrativă, atragerea de finanțări și dezvoltarea serviciilor medicale reprezintă priorități pentru toate unitățile sanitare din România. Cu o experiență profesională de mai mulți ani în sistemul bancar, unde a activat în domeniul financiar și al managementului, Roxana-Mihaela Lăzărescu își propune să valorifice această expertiză în administrarea unității sanitare. Din informațiile publice disponibile, aceasta a participat în ultimii ani la programe și evenimente dedicate managementului calității în sănătate, preocupare care completează pregătirea sa economică și reflectă interesul pentru domeniul managementului sanitar.
Decizia desemnării Roxanei-Mihaela Lăzărescu ca manager interimar aparține administrației locale și a fost analizată inclusiv în cadrul unor consultări purtate cu mai mulți consilieri locali social-democrați, susține primarul orașului Oțelu Roșu, Grigore Goja. Edilul afirmă că noul manager îndeplinește toate condițiile de studii și pregătire profesională necesare pentru ocuparea funcției și apreciază că experiența acumulată de-a lungul anilor în mediul bancar reprezintă un atu important pentru gestionarea provocărilor administrative și financiare ale spitalului.
„Roxana-Mihaela Lăzărescu a fost o opțiune discutată și analizată împreună cu o parte dintre colegii consilieri locali PSD, cei care au răspuns la invitația de a analiza împreună această nominalizare. Consider că are pregătirea, experiența profesională și toate studiile necesare pentru a ocupa această funcție și pentru a conduce administrativ spitalul. Anii petrecuți în sistemul bancar îi oferă o bază solidă în ceea ce privește managementul financiar și organizarea administrativă. Interimatul este pentru șase luni, iar speranța mea este ca, după această perioadă, să participe la concurs și să obțină prin concurs funcția de manager al Spitalului Orășenesc Oțelu Roșu”, a declarat primarul Grigore Goja.
Spitalul Orășenesc Oțelu Roșu deservește nu doar populația orașului, ci și numeroase localități din Valea Bistrei, având un rol esențial în acordarea serviciilor medicale pentru mii de pacienți din zonă. În acest context, noua conducere va avea misiunea de a menține standardele actului medical și de a continua proiectele necesare modernizării infrastructurii și îmbunătățirii condițiilor oferite pacienților și personalului medical.
Predarea mandatului dintre Marius Alin Mihăescu și Roxana-Mihaela Lăzărescu este programată pentru data de 11 august, moment din care noul manager interimar își va începe oficial activitatea la conducerea Spitalului Orășenesc Oțelu Roșu.
Sergiu TABAN


















